Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:04 24 07 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Știri Constanța VIDEO. Razie a polițiștilor în Mamaia. Mai multe restaurante și un club, luate la control

ro

24 Jul, 2026 10:37 186 Marime text
Sursa foto: captură video IPJ Constanța





Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța au desfășurat, în noaptea de 23/ 24 iulie a.c., o acțiune cu forțe mǎrite în stațiunea Mamaia, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea consumului și traficului de substanțe interzise, precum și pentru creșterea gradului de siguranță a turiștilor și a cetățenilor.

Potrivit IPJ Constanța, acțiunea a vizat verificarea mai multor unități de alimentație publică și a unui local tip club din stațiunea Mamaia, precum și a zonelor adiacente acestora, în scopul prevenirii și combaterii faptelor antisociale, al consumului și traficului de substanțe interzise și al creșterii gradului de siguranță publică.

La activități au participat polițiști din cadrul Secției de Poliție Mamaia, împreună cu polițiști ai structurilor de ordine publică, investigații criminale, investigarea criminalității economico-financiare siguranță rutieră, criminalistică, acțiuni speciale și ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, 3 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, în valoare de 18.000 de lei.

De asemenea, a fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 60.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, fiind indisponibilizată suma de 1.694 de lei, susceptibilă a proveni din prestarea unor servicii pentru care nu ar fi fost emise bonuri fiscale.


Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de 78.000 de lei.

Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de  Jandarmi Mobile „Tomis” Constanța.

„Astfel de activități vor continua pe întreaga perioadă a sezonului estival, pentru prevenirea faptelor antisociale și asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică.”, transmite IPJ Constanța.


Citește și

Bărbat de 55 de ani prins în stare de ebrietate la volan pe o stradă din Constanța! Ce au descoperit polițiștii la testare


 


Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii