Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:35 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acţionarii Grup Servicii Petroliere SA au aprobat semnarea actelor adiţionale pentru contractele Exim 1 şi Exim 2. Detalii

ro

31 Jan, 2019 00:00 3240 Marime text
Pe data de 20.12.2018 s-a desfăşurat Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor Grup Servicii Petroliere SA. Preşedintele AGEA este Gabriel-Valentin Comănescu, în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii.
 
GSP Holding SA, cu sediul în Luxemburg, deţinând 79,611796% din capitalul social al firmei, reprezentată de Daniel-lonuţ Radu; Upetrom Group Management SRL, cu sediul în Voluntari, deţinând 18,349433% din capitalul social al societăţii, reprezentată de Comănescu Gabriel Valentin; RCI Grup de Consultanţă SRL, cu sediul în Bucureşti, deţinând 1,019413% din capitalul social al societăţii, reprezentată de Tudosescu Vasilica; precum şi Gabriel-Valentin Comănescu, deţinând 1,019358% din capitalul social al societăţii, au luat mai multe decizii.
 
Acţionarii au aprobat, în unanimitate, negocierea, încheierea şi executarea de către societate a următoarelor documente şi tranzacţii cuprinse în acestea: un act adiţional la Contractul Exim 1 prin care, printre altele, se prelungeşte perioada de creditare până la data de 15.06.2021 şi se eşalonează la rambursare facilitatea conform graficului de rambursare anexat contractului de credit; un act adiţional la Contractul Exim 2 prin care, printre altele, se prelungeşte perioada de creditare până la data ce 15.06.2021 şi se eşalonează la rambursare facilitatea conform graficului de rambursare anexat contractului de credit; un act adiţional in Convenţia de Garantare nr. 1232A din 16.12.2016, cu modificările şi completările ulterioare, prin care, printre altele, se prelungeşte perioada de garantare până Ia data de 15.06.2021; un act adiţional la Convenţia de Garantare nr. 1233A din 16.12.2016, cu modificările şi completările ulterioare, prin care, printre altele, se prelungeşte perioada de garantare până la data de 15.06.2021; un act adiţional la Contractul Exim Stat 1 prin care, printre altele, se prelungeşte perioada de creditare până la data de 20.11.2019 şi se eşalonează la rambursare facilitatea în sold de 24.988.416,42 lei, conform graficului de rambursare anexat contractului de credit; un act adiţional la Contractul Exim Stat 2 prin care, printre altele, se prelungeşte perioada de creditare până la data de 17.04.2020 şi se eşalonează la rambursare facilitatea în sold de 36.528.301,97 lei, conform graficului de rambursare anexat contractului de credit; oricare şi toate amendamentele, actele adiţionale, anexele şi alte contracte similare sau înţelegeri în legătură cu documentele; orice alte contracte (incluzând orice contracte de garanţie sau modifiări/reafirmări) documente sau instrumente de orice fel, cum ar fi (dar fără a se limita la) scrisori de garanţie bancară, scrisori de comision, orice alte scrisori de renunţare la drepturi, certificate privind lipsa daunelor totale, notificări de cesiune şi confirmări ale tuturor acestor notificări (inclusiv, dar fără a se limita la orice contracte de ipotecă guvernate de drept englez sau orice alt drept, încheiate cu privire la oricare dintre navele aduse în garanţie).
 
Acţionarii societăţii au aprobat, în unanimitate, îndeplinirea oricăror formalităţi ce sunt necesare, recomandate sau dezirabile pentru a face ca documentele să fie pe deplin valabile, obligatorii şi executorii. Acţionarii societăţii au aprobat menţinerea/suplimentarea garanţiilor constituite pentru contractul Exim 1, pentru contractul Exim 2, pentru acordul de garantare încheiat între GSP Offshore SRL şi Exim, contractul Exim Stat 1 şi pentru contractul Exim Stat 2.
 
De asemenea, acţionarii i-au împuternicit pe Gabriel-Valentin Comănescu, pe Iulică Velcea şi pe Daniel-Ionuţ Radu să acţioneze în mod individual în numele şi pe seama societăţii şi a acţionarilor să execute următoarele acţiuni: să semneze, să execute şi să transmită documentele şi orice alte documente sau instrumente accesorii, aferente acestora sau menţionate în acestea, să semneze orie alte formulare, cereri sau solicitări adresate oricărei entităţi private sau autorităţi publice, necesare, recomandabile, sau dezirabile în legătură cu acestea; să reprezinte societatea la Registrul Comerţului, în faţa oricărui notar public, a oricăror operatori autorizaţi ai Arhivei Electronice de Garanţii Reale Mobiliare (AEGRM), precum şi în faţa oricăror altor instituţii, autorităţi, instanţe sau persoane private, în scopul îndeplinirii tuturor formalităţilor necesare.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii