Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:30 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A fost publicat în Monitorul Oficial Numirea şi revocarea procurorilor şi judecătorilor în funcţii de conducere. Iată regulamentul!

ro

13 Apr, 2019 00:00 1813 Marime text
Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat şi publicat în Monitorul Oficial hotărârea pentru aprobarea Regulamentului privind numirea în funcţii de conducere a procurorilor şi revocarea din aceste funcţii şi hotărârea pentru aprobarea Regulamentului privind numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi revocarea din aceste funcţii. Aceste două hotărâri au fost publicate în Monitorul Oficial în data de 11 aprilie 2019.
 

Regulamentul privind procurorii

 
Numirea procurorilor în funcţii de conducere la parchetele de pe lângă curţile de apel, tribunale, tribunale specializate şi judecătorii se face în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
 
Evidenţa posturilor vacante de conducere de la parchete este publică şi disponibilă permanent pe paginile oficiale ale instituţiilor publice. Numirea în funcţiile de procuror general al parchetului de pe lângă curtea de apel, prim-procuror al parchetului de pe lângă tribunal, prim-procuror al parchetului de pe lângă tribunalul pentru minori şi familie sau prim-procuror al parchetului de pe lângă judecătorie, precum şi de adjuncţi ai acestora se face numai prin concurs sau examen organizat, ori de câte ori este necesar, de Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al Magistraturii.
 
Concursul sau examenul constă în probele de testare psihologică, evaluarea capacităţii candidatului de a lua decizii şi de a-şi asuma răspunderea, precum şi verificarea rezistenţei la stres, prezentarea unui proiect referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei pentru care candidează, testarea scrisă privind managementul, comunicarea şi resursele umane.
 
Pot participa la concurs sau examen procurorii care au obţinut calificativul „foarte bine” la ultima evaluare, nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani, îndeplinesc condiţiile de vechime prevăzute de lege şi au funcţionat cel puţin 2 ani la parchetul la care este vacantă funcţia de conducere pentru care îşi depun candidatura. Condiţia de vechime trebuie îndeplinită până la data desfăşurării primei probe a concursului sau examenului. La calcularea condiţiei minime de vechime pentru a participa la concurs sau examen nu se ia în considerare perioada în care procurorul a avut calitatea de auditor de justiţie. La data depunerii candidaturii, candidaţii trebuie să funcţioneze efectiv la parchetul la care este vacantă funcţia de conducere pentru care îşi depun candidatura.
 
Dacă la două concursuri organizate de un parchet nu se prezintă nimeni, în această situaţie la următorul concurs pot participa şi procurori care lucrează la alte instituţii. Nu pot fi numiţi în funcţie procurori care au făcut parte din serviciile de informaţii sau au colaborat cu acestea ori care au un interes personal ce influenţează sau ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate şi imparţialitate a atribuţiilor prevăzute de lege.
 
Comisia de examinare este numită de Secţia pentru procurori a CSM, la propunerea INM, şi este formată din doi procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doi procurori de la parchetele de pe lângă curţile de apel şi trei specialişti în management şi organizare instituţională.
 
Revocarea unui procuror se face în baza verificărilor efectuate de către Inspecţia Judiciară. În cazul în care propunerea de revocare este formulată de adunarea generală, de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sau, după caz, de către conducătorul parchetului, Secţia pentru procurori o trimite Inspecţiei Judiciare pentru efectuarea verificărilor.
 
Inspecţia Judiciară va întocmi un raport pe care îl prezintă la Secţia pentru procurori. Se dezbate apoi raportul, fixează un termen pentru dezbaterea acestuia, dispunând citarea procurorului cu funcţie de conducere şi comunicarea raportului, în vederea luării la cunoştinţă şi, eventual, pentru a formula obiecţii. Procurorul are dreptul să solicite administrarea probei cu înscrisuri în apărare. Revocarea se face de către preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, care se poate sesiza din oficiu, la cererea adunării generale sau a procurorilor din instituţiile mari.
 

Regulamentul privind judecătorii

 
Numirea judecătorilor în funcţii de conducere la parchetele de pe lângă curţile de apel, tribunale, tribunale specializate şi judecătorii se face în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Evidenţa posturilor vacante de conducere de la parchete este publică şi disponibilă permanent pe paginile oficiale ale instituţiilor publice.
 
Numirea în funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte la curţile de apel, tribunale, tribunale specializate şi judecătorii se face numai prin concurs sau examen organizat ori de câte ori este necesar, de Secţia pentru judecători a CSM, prin Institutul Naţional al Magistraturii. Concursul sau examenul constă în probele de testare psihologică, evaluarea capacităţii candidatului de a lua decizii şi de a-şi asuma răspunderea, precum şi verificarea rezistenţei la stres, prezentarea unui proiect referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei pentru care candidează, testarea scrisă privind managementul, comunicarea şi resursele umane.
 
În principiu, regulamentul este asemănător ca cel al procurorilor, cu privire la numirea în funcţii. Revocarea din funcţia de conducere se face în baza verificărilor de Inspecţia Judiciară.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii