Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:42 17 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A fost inaugurata Statia de Epurare Mangalia - Linia namolului

ro

19 Sep, 2002 00:00 2159 Marime text

Un nou pas catre intrarea in starea de normalitate

Noua investitie va deservi pe timpul iernii o populatie de 45.000 locuitori, iar pe timpul sezonului estival, peste 100.000 de locuitori

Regia Autonoma Judeteana de Apa Constanta, structura subordonata Consiliului Judetean, desfasoara in acest moment doua programe majore de investitii si anume: MUDP II si ISPA, la care sursele de finantare sunt asigurate din credite nerambursabile PHARE sau ISPA, dar si rambursabile, acordate de BERD. Programului MUDP II se deruleaza in Constanta inca din anul 1997, o data cu ratificarea de catre Guvernul Romaniei a Acordului de imprumut cu Banca Europeana Pentru Reconstructie si Dezvoltare. Regia Autonoma Judeteana de Apa a avut nominalizate si aprobate pentru acest program lucrari in valoare de 46.995.000 USD, din care 17.041.000 USD au fost obtinuti printr-un credit national al Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare, in valoare totala de 75.000.000 USD. Din cadrul acestui program, care s-a finalizat practic ieri la Mangalia, face parte si proiectul "Reabilitarea Statiei de Epurare Mangalia - Linia namolului" .Prezent la inaugurare, presedintele Consiliului Judetean, Stelian Dutu, a apreciat ca "investitia de la Mangalia este un nou pas catre intrarea in starea de normalitate. Toate modernizarile de care beneficiaza Regia Judeteana de Apa nu reprezinta altceva decat o racordare la normele si cerintele tehnologice impuse de Uniunea Europeana". Lucrarile la Statia de Epurare Mangalia - Linia namolului s-au derulat pe o perioada de doi ani si au beneficiat de o finantare nerambursabila de 4 milioane Euro din partea Uniunii Europene. Antreprenorul si proiectantul general al lucrarii a fost firma PWT Wasser&Abwassertechnik din Germania, care a lucrat cu subcontractorii autohtoni: SCIM SA, Master SA, Kalteco SA si Erbasu SA. In cadrul acestui proiect au fost reabilitate doua metatancuri, statia de recirculare namol, depozitul de namol, precum si multe alte lucrari vaste de modernizare. Procesul tehnologic va fi urmarit printr-un sistem computerizat de preluare si prelucrare a datelor. Statia de Epurare Mangalia va putea astfel deservi pe timpul iernii o populatie de 45.000 locuitori, iar pe timpul sezonului estival, peste 100.000 de locuitori. La festivitatea de inaugurare desfasurata ieri au mai participat: directorul general al Regiei de Apa - Sergiu Teodoru, primarul municipiului Mangalia - Zamfir Iorgus, reprezentanti ai firmei germane PWT Wasser&Abwassertechnik, autoritati locale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii