Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:29 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

2000 de studenți încep noul an universitar la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”

ro

30 Sep, 2020 15:48 1809 Marime text
  • Conducerea Statului Major al Forțelor Navale transmite tuturor studenților multă sănătate, să obțină rezultate cât mai bune în noul an universitar, precum și tradiționala urare marinărească „Bun cart înainte!”.
Anul universitar 2020-2021 începe altfel pentru studenții de la Academia Navală ,,Mircea cel Bătrân”, ca urmare a implementării măsurilor de prevenire a răspândirii și infectării cu noul coronavirus SARS CoV-2. Pentru semestrul I, sunt prevăzute două scenarii după care se vor desfășura activitățile didactice și de instruire, la care participă cei aproximativ 2000 de studenți militari și civili.

Primul scenariu, față-în-față, se adresează celor 400 de studenți militari. Bobocii din anul I de la Secția Militară au parcurs, în ultimele două săptămâni, modulul Pregătirii militare de bază și, începând de joi, 1 octombrie, toți studenții militari vor participa, zilnic, la activități didactice față-în-față, în intervalul orar 08.00-13.00, în spațiile academiei, iar 18 dintre aceștia vor frecventa cursurile Facultății de Arhitectură Navală de la Universitatea ,,Dunărea de Jos” din Galați, conform planului didactic al instituției gălățene.

Scenariul al doilea, hibrid, se adresează studenților civili și cuprinde activități didactice online și față-în-față. 1155 de studenți civili de la programele de licență și 382 de masteranzi vor accesa cursurile online, în intervalul orar 08.00-13.00, și vor participa fizic, prin rotație, între orele 13.00-20.00, la laboratoare, în cadrul unor module de două săptămâni. Academia Navală va susține până vineri, 9 septembrie, ședințe de consiliere și orientare pentru pentru studenții militari și civili, atât în mediul online, cât și la sediul instituției de învățământ.

Conducerea Statului Major al Forțelor Navale transmite tuturor studenților multă sănătate, să obțină rezultate cât mai bune în noul an universitar, precum și tradiționala urare marinărească „Bun cart înainte!”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii