Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:36 22 09 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

20 iulie - Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

ro

20 Jul, 2021 07:40 838 Marime text
  • Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene este sărbătorită, în fiecare an, la 20 iulie, când este prăznuit Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al piloților. 

Aviaţia militară română a luat naştere în anul 1910, primul avion militar, proiectat de Aurel Vlaicu şi realizat de Arsenalul Armatei zburând la 17 iunie 1910, notează volumul ''Calendarul Tradiţiilor Militare'' (2010). Un an mai târziu, în 1911, au fost brevetaţi primii ofiţeri ca piloţi, iar în 1912, s-a creat prima şcoală de zbor, urmând ca prima lege de organizare a aeronauticii să apară în 1913.

Potrivit roaf.ro, în 1915, a luat fiinţă Corpul de Aviaţie, aviaţia devenind astfel armă de sine stătătoare, iar în 1917, a fost înfiinţată Direcţia Aeronauticii din Marele Cartier General român, ulterior Aeronautica română participând la marile bătălii purtate de armata română în sudul Moldovei (Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz). În anul 1923, s-a înfiinţat Inspectoratul General al Aeronauticii din Statul Major General, în 1932 a luat fiinţă Subsecretariatul de Stat al Aerului din Ministerul de Război, iar la 16 noiembrie 1936 - Ministerul Aerului şi Marinei. În perioada 1941-1945, aviaţia şi artileria antiaeriană române au participat la toate campaniile purtate de armata română în cel de-al Doilea Război Mondial. În 1950, aviaţia militară a primit denumirea de Forţele Aeriene Militare.

Ministrul apărării naționale, Nicolae Ionel-Ciucă, și șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, vor participa astăzi, 20 iulie, începând cu ora 10.00, la Ceremonia militară organizată cu ocazia sărbătorii Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, de la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor.

În cadrul ceremoniei, vor fi depuse coroane de flori în memoria eroilor aviatori, iar Regimentului 74 PATRIOT îi va fi înmânat Drapelul de Luptă.

Prin această ceremonie este omagiată memoria eroilor care, de-a lungul timpului, pe câmpurile de luptă sau în misiunile executate în teatrele de operaţii ori pe teritoriul naţional, au slujit cu devotament aripile patriei şi s-au alăturat escadrilei din ceruri.
           
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii