Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:36 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

1929 Se înregistrează cea mai scăzută temperatură din România. Ce alte evenimente au marcat ziua de 11 februarie

ro

11 Feb, 2022 10:17 1969 Marime text
România are o climă temperat continentală de tranziție, specifică pentru Europa centrală, cu patru anotimpuri  distincte, primăvară, vară, toamnă și iarnă.


Diferențele locale climatice se datorează mai mult altitudinii și latitudinii, respectiv mult mai puțin influențelor oceanice din vest, celor mediteraneene din sud-vest și celor continentale din est.


La data de 11 februarie 1929, se înregistrează cea mai scăzută temperatură din România: -38,5 °C la Bod în Depresiunea Brașovului.


Temperaturile medii anuale scad ușor de la sud(10°-11°C) spre nord(8,5°-9°C), variație datorată atât latitudinii cât și distribuției reliefului țării. De asemenea, temperatura scade odată cu creșterea altitudinii ( scade cu 6° la fiecare 1000 m.) Temperaturile maxime medii anuale oscilează între 22°C și 24°C în timpul verii, respectiv între -3°C și -5°C, în timpul iernii, scrie wikipedia.org. 


Media anuală a precipitațiilor, urmând scăderea treptată a influențelor oceanice și mediteraneene, scade ușor de la vest la est. Media anuală a precipitațiilor căzute (calculate pe întreg teritoriul) este de 637 mm anual, cu valori sensibil mai ridicate în zonele montane (1.000 - 1.400 mm/an, stațiunea Stâna de Vale este considerată "polul ploii din România") și progresiv mai scăzute spre est, în Bărăgan fiind de sub 500 mm/an, iar în Dobrogea și Delta Dunării coborând sub 400 mm/an.


Ce alte evenimente au marcat ziua de 11 februarie, de-a lungul anilor 


1809: Inginerul american, Robert Fulton, a inventat vaporul cu aburi.

1866: Alexandru Ioan Cuza, domnitorul României, este silit să abdice, ca urmare a conjurației pregătite de coaliția dintre conservatori și liberal-radicali ("Monstruoasa coaliție"). Puterea a fost preluată de o locotenență domnească alcătuită din: Lascăr Catargiu (reprezentantul Moldovei și al conservatorilor), generalul Nicolae Golescu (reprezentant al Țării Românești și al liberalilor) și colonelul Nicolae Haralambie (reprezentantul armatei).

1880: Grecia transformă consulatul în legație, recunoscând în acest fel independența României.

1926: Înființarea, la Iași, a Fundației Culturale „Regele Ferdinand I”, la inițiativa Regelui Ferdinand I al României.

1929: Se înregistrează cea mai scăzută temperatură din România: -38,5 °C la Bod în Depresiunea Brașovului.

1942: Întâlnirea mareșalului Ion Antonescu cu Adolf Hitler la Cartierul general al acestuia din Prusia orientală. Conducatorului român i s-au dat asigurări că Germania nu va permite Ungariei și Bulgariei să atace România și i s-a cerut sporirea contribuției de război.

1945: Discursul primului ministru Nicolae Rădescu de la cinematograful "Aro", în care el precizează poziția sa și a guvernului față de acțiunile PCR din țară de preluare prin forță a prefecturilor și primăriilor.

1970: Japonia a devenit cel de-al patrulea stat din lume care a lansat un satelit pe orbita Pământului.

1971: A fost semnat Tratatul cu privire la interzicerea amplasării armelor nucleare și a altor arme de distrugere în masă pe fundul mărilor și al oceanelor și în subsolul lor.

1979: Victoria revoluției islamice în Republica Islamică Iran. Ziua națională a Iranului.

1990: Liderul sud-african Nelson Mandela, a fost eliberat din închisoare, după 27 de ani petrecuți în arest.

2011: Hosni Mubarak, fostul președinte al Egiptului, demisionează în urma a două săptămâni de proteste ale populației.

Aniversări

1969: Jennifer Aniston, actriță americană
1981: Kelly Rowland, cântăreaṭă americană
1982: Florin Lovin, fotbalist român


Sărbători

Ziua internațională a bolnavilor (proclamată la 13 mai 1992, din inițiativa Papei Ioan Paul al II-lea)
SUA: Ziua inventatorilor americani, instituită în memoria lui Thomas Alva Edison
UE: Ziua Europeană a Numarului unic de urgență 112



Sursa foto: Pixabay 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii