Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:24 03 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se împăduresc 76 hectare aride la Poarta Albă Primarul Vasile Delicoti - „Ne-a fost respins proiectul de trei ori, am avut noroc acum"

ro

02 Sep, 2011 00:08 2224 Marime text
Poarta_Alba_Vasile_Delicoti.jpgDupă ce, din 2008 până în prezent, administraţia locală din Poarta Albă a încercat să obţină finanţare pentru împădurirea mai multor hectare de teren pe care nu se poate cultiva nimic, într-un final, au fost alocate fonduri, peste trei milioane de lei, în vederea împădurii a 76,78 de hectare în trei dintre cele mai problematice zone ale localităţii.

În cursul zilei de ieri, pe site-ul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice a apărut anunţul cu numărul 312.251, care viza reconstrucţia ecologică forestieră pe terenuri degradate, constituită în perimetrele de ameliorare zona carierei, zona Gării, zona Galeşu de pe raza localităţii Poarta Albă. Suma maximă care urmează a fi predată firmei care va câştiga licitaţia este de 3.045.575 de lei, termenul limită de depunere a ofertelor fiind 12 septembrie, ora 15.00. Garanţia de participare care urmează a fi achitată de toţi participanţii este de 60.000 lei. Tipul licitaţiei care va avea loc imediat după ce expiră data de depunere a ofertelor este electronică. După acest termen, ofertanţii au posibilitatea de a vedea ofertele contracandidaţilor şi îşi pot modifica preţul o singură dată, dacă aceştia consideră necesar acest lucru.

Vor fi împădurite zonele cu cele mai multe probleme

Potrivit celor declarate de primarul localităţii Poarta Albă, Vasile Delicoti, proiectul a fost depus de trei ori, din 2008 până acum. Administraţia locală a încercat să obţină finanţare de la ministerul Agriculturii şi de două ori de la Ministerul Mediului. „Abia a doua oară când l-am depus la Mediu mi l-au aprobat. Aveam nevoie de această reconstrucţie pentru că zonele identificate sunt unele cu foarte multe probleme", spune primarul comunei. În zona Gării care este şi o zonă inundabilă, vor fi împădurite cu puieţi 12,19 hectare de teren arabil. La momentul când vor ajunge la maturitate, aceştia vor forma o perdea fonică foarte bună.

O altă zonă care va fi împădurită este una de 48 de hectare care se află lângă sat, în zona Carierei din localitate, foarte aridă, plus încă o suprafaţă de 26 de hectare situată în zona Galeşu. Aici se fac împăduriri în vederea consolidării versantului. Contractul ce urmează a fi încheiat cu agentul economic ce va fi declarat câştigător va fi pe o perioadă de cinci ani, după efectuarea plantărilor, firma urmând a se ocupa şi de întreţinerea suprafeţelor pe o perioadă de cinci ani.

Cofinanţarea proiectului este asigurată de Primăria Poarta Albă şi este în valoare de 600.000 de lei, bani pe care administraţia locală îi va da eşalonat pe cinci ani. Ordonatorul principal de credite este Ministerul Mediului, Fondul pentru Mediu şi Administraţia Fondului pentru Mediu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • costyCT 02 Sep, 2011 20:43 de loc sint din galesu ,nu ar strica sa va ajute d-zeu