Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:44 20 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Universitatea Ovidius - Miercuri, 23 Mai 2012

ro

23 May, 2012 22:11 487 Marime text

Campania de promovare a ofertei educaționale a Universității „Ovidius" din Constanța a continuat marți, 22 mai, pe un nou traseu, care a cuprins liceele din județele Ialomița și Constanța.

Echipa a fost condusă de rectorul prof.univ.dr. Dănuț Tiberius Epure, alături de care s-au aflat prorectorii universității - prof.univ.dr.ing. Gabriela Stanciu și conf.univ.dr. Florin Anghel, împreună cu directorul Departamanentului Editorial, carte universitară și relații publice, conf.univ.dr. Aurelia Lăpușan, membrii Biroului de promovare și relații publice și studenți ai specializării Jurnalism.

Caravana „Ovidius" a poposit la Fetești, la Liceul Teoretic „Carol I", și la Slobozia, la Grup Școlar „Al.I. Cuza". Peste 200 de elevi și profesori din licee au primit informații despre oferta educațională și au aflat amănunte despre admitere chiar de la conducerea universității.

Rectorul și prorectorii au răspuns zecilor de întrebări adresate de entuziaștii liceeni interesați, în special, de criteriile de admitere din acest an, de concurența din anii precedenți pe locurile scoase la concurs, de facilitățile pe care le oferă universitatea - spații de cazare, laboratoare, cât și de obținerea de burse de merit și de studiu în străinătate.

La Slobozia, conducerea Universității a avut o întâlnire de lucru cu inspectorul școlar general Luminița Rodica Barcari, în vederea încheierii unor parteneriate între unitățile școlare din județul Ialomița și Universitatea „Ovidius" din Constanța.

Ultima oprire a caravanei a fost la Hârșova, unde sala de festivități a Primăriei orașului s-a dovedit neîncăpătoare pentru elevii liceului din localitate, sosiți în număr mare pentru a afla cât mai multe detalii legate de oportunitățile oferite de Universitatea „Ovidius".

Și de această dată, din partea editurii Universităţii, s-a făcut o importantă donație de carte pentru fiecare bibliotecă a liceelor vizate.

„Întâlnirea directă cu viitorii candidați la studenție a fost un succes, și cu această ocazie am putut afla care sunt alegerile lor cu privire la studiile universitare. Este, de asemenea, o ocazie pentru a prezenta proiectele viitoare ale universității, proiecte care au în prim plan studentul și trecerea de la o educație formativă la cea de dezvoltare a competențelor. Astfel, universitatea devine un partener sigur și de durată a tânărului care intră în aulele facultăților și îl îndrumă nu numai pe parcursul studiilor, ci și după terminarea lor. Caravanale vor continua, cu singuranță, și anii viitori, venind în întâmpinarea elevilor, profesorilor și părinților cu o ofertă educațională bogată și adaptată nevoilor socio-economice ale zonelor din care provin. Pe parcursul caravanelor întrevederile cu primari, agenți economici sau alți factori de decizie au urmărit tocmai acest obiectiv - absorbția absolvenților pe piața muncii și adaptarea ofertei noastre universitare la specificul economic, social și cultural al zonei", a precizat prof.univ.dr. Dănuț Tiberius Epure, rectorul Universității „Ovidius" din Constanța.

Biroul de promovare şi relaţii publice

23 mai 2012

Ti-a placut articolul?

Comentarii