Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:48 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presa - Universitatea „Ovidius” - Conferința „Aderarea României la Uniunea Bancară și ajustarea sectorului bancar”, susținută de Prof.univ.dr. Florin Georgescu, Prim-viceguvernator BNR - 3 septembrie 2014

ro

03 Sep, 2014 16:56 990 Marime text
Universitatea „Ovidius” din Constanța și Banca Națională a României vă invită la Conferința „Aderarea României la Uniunea Bancară și ajustarea sectorului bancar”, susținută de Prof.univ.dr. Florin Georgescu, Prim-viceguvernator BNR. Evenimentul se va desfășura joi, 4 septembrie 2014, ora 11.00, în Aula albastră a Universității „Ovidius” din Constanța (Bdul Mamaia nr.124, Clădirea Bibliotecii Virtuale, etaj 1).
Conferința are loc în cadrul proiectului Academica BNR, derulat la Constanța în cadrul parteneriatului Băncii Naționale a României cu Universitatea „Ovidius”, Universitatea Maritimă și Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, alături de alte universități din țară. Astfel, proiectul reuneşte în cadrul unui forum de dezbateri oficiali şi specialişti din banca centrală, cadre didactice ale universităţilor partenere din proiectele educaţionale ale BNR şi reprezentanţi ai comunităţii academice, ai pieţei financiare din România. Academica BNR își propune un dialog direct al Băncii Naționale a României cu mediul academic în vederea sprijinirii îmbunătăţirii curriculei în domeniul finanţe-bănci, impulsionării cercetării ştiinţifice în domeniu și pentru aprofundarea unor aspecte macro-economice la nivelul strategiilor și politicilor economice ale României, dar şi cele la nivel European şi mondial.
Proiectele educaţionale ale Băncii Naționale a României au ca obiectiv creşterea nivelului de educaţie financiară a publicului, contribuind la o mai bună înţelegere şi la o evaluare corectă a unor aspecte economice şi financiare.
 
Biroul de promovare și relații publice,
3 septembrie 2014
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii