Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:42 17 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presă - SPIT - 30 septembrie, ultima zi pentru plata impozitelor aferente semestrului II - 4.09.2014

ro

04 Sep, 2014 13:59 760 Marime text
Serviciul Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa aduce la cunoştinţa contribuabililor că termenul scadent pentru plata impozitelor şi taxelor locale aferente semestrului al II-lea este 30 septembrie 2014.

Pentru a evita plata majorărilor de întârziere, SPIT recomandă contribuabililor să achite la termen impozitele şi/sau taxele datorate pentru: clădiri, teren, mijloace de transport, garaje, telefonie mobilă şi pentru creşterea gradului de linişte şi siguranţă în derularea activităţilor economice în Constanţa.

Nivelul majorărilor de întârziere este de 2% din cuantumul obligaţiilor fiscale principale neachitate în termen, calculat pentru fiecare lună sau fracţiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului scadent şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv.

Amintim că obligaţiile datorate bugetului local, pentru anul 2014 şi/sau anii anteriori, se pot achita atât la ghişeele unice ale instituţiei, la oficiile poştale, la agenţiile Garanti Bank şi staţiile OMV din Municipiul Constanţa, cât şi prin intermediul cardului bancar pe site-ul instituţiei www.spit-ct.ro <http://www.spit-ct.ro/>, prin sistemul Internet Banking, prin ordin de plată şi mandat poştal.

Precizăm că începând cu anul 2014 există posibilitatea achitării impozitelor şi taxelor şi prin intermediul telefonului mobil. Pentru a beneficia de această facilitate contribuabilii trebuie să descărce aplicaţia Etax Mobile SPIT Constanţa, de pe magazinul online Google Play, unde se vor autentifica în baza unui nume de utilizator şi a unei parole.

Ti-a placut articolul?

Comentarii