Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:25 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şedinţă ordinară a CL Mangalia

ro

30 May, 2013 19:21 856 Marime text
Consilierii locali ai Mangaliei se vor reuni, vineri, 31 mai, începând cu ora 16.00, într-o şedinţă ordinară pentru a dezbate mai multe proiecte de interes local. Pe ordinea de zi sunt înscrise spre adoptare mai multe proiecte de hotărâre cu caracter administrativ şi social. Dintre acestea amintim proiectul privind transmiterea în folosinţă gratuită, de către CL Mangalia a unei suprafeţe de teren din domeniul privat al municipiului pentru construirea de locuinţe pentru tineri, pe toată durata executării construcţiei, către Agenţia Naţională pentru Locuinţe. De asemenea, pe ordinea de zi mai figurează un proiect, care vizează aprobarea strategiei de tarifare 2014-2020 pentru RAJA Constanţa, precum şi proiectul privind aprobarea Regulamentului serviciului de alimentare cu apă şi canalizare în unităţile administrativ-teritoriale. Alte proiecte dezbătute în cadrul şedinţei ordinare se referă la aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a agenţilor economici care desfăşoară activităţi de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase, precum şi la modificarea HCL nr. 131/2012 privind aprobarea taxelor şi impozitelor locale pentru anul financiar 2013. În cadrul aceleiaşi întruniri a CL, se va dezbate  proiectul privind aprobarea execuţiei bugetare aferentă anului 2012, dar şi modificarea HCL nr. 224/2013 privind aprobarea regulamentului care vizează desfăşurarea activităţii agenţilor economici. Totodată, consilierii locali vor supune spre apobare înfiinţarea unui Consiliu Consultativ Cetăţenesc şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare a CCC. Pe ordinea de zi a şedinţei, se află şi proiectele de hotărâre privind aprobarea acordării post-mortem a titlurilor de "Cetăţeni de Onoare" ai municipiului Mangalia, defuncţilor Cişmaşu Florin-Claudiu şi Ninu Constantin, care şi-au pierdut viaţa în tragicul accident de la Tuzla petrecut la data de 5 iulie 2010.



30 mai 2013        Biroul de presă
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii