Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:02 12 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiect de fluidizare a traficului rutier în Mangalia

ro

30 Aug, 2013 17:25 436 Marime text
Consilierii locali din municipiul Mangalia au aprobat, vineri, 30 august, în cadrul unei şedinţe ordinare, mai multe proiecte de hotărâre de interes pentru administraţia publică locală. Unul dintre proiectele de pe ordinea de zi a vizat stabilirea de măsuri ce se impun a fi luate faţă de persoanele fizice, care beneficiază de teren în baza Legii nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală şi a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor. În acest sens, membrii CL au adoptat o hotărâre cu privire la o eventuală prelungire de un an, doar cu avizul de legalitate emis de Prefectură pentru beneficiarii de teren, care se încadrează în prevederile legilor menţionate mai sus. "Trebuie să găsim o soluţie legală pentru a ajuta tinerii oraşului, care, din diferite motive, nu au reuşit să-şi construiască o casă pe acele terenuri, în termenele prevăzute de lege", a precizat edilul Cristian Radu, prezent la şedinţa CL. În cadrul aceleiaşi şedinţe, a fost aprobat un alt proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli a CL Mangalia pentru anul în curs. Astfel, s-a votat pentru suplimentarea cu 450.000 de lei pentru cheltuielile sportive ale ASM Callatis MG. Sprijinul financiar se adresează unui număr de 20 de cluburi/asociaţii sportive, respectiv a unui nr. de 1.400 de sportivi, care desfăşoară diverse activităţi specifice în cadrul cluburilor afiliate la asociaţia sportivă.

O altă rectificare bugetară, reprezentată de capitolul cheltuieli a vizat alocarea sumei de 500.000 de lei, necesară cheltuielilor de deratizare şi dezinsecţie desfăşurate în municipiul Mangalia şi staţiunile aferente. Consilierii locali au mai aprobat şi proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţiei tehnico-economică aferentă lucrărilor de fluidizare a traficului rutier în Mangalia. În cel mai scurt timp, Serviciul Public ADPP va demara procedura de executare a lucrărilor privind eficienizarea fluidizării traficului rutier, în special pe şoseaua de centură a localităţii, care devine supraaglomerată în perioada sezonului estival. Astfel, la intersecţia Str. Matei Basarab cu Str. Portului se vor monta alveole de delimitare a sensurilor de mers, precum şi marcaje rutiere de creşterea vizibilităţii. O altă intersecţie marcată corespunzător va fi şi cea a Str. Oituz cu Str. Portului, în timp ce la intersecţia B-dul 1 Decembrie cu Str. Portului se va realiza atât un sens giratoriu, cât şi alveole.
30 august 2013                                                                Biroul de presă
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii