Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:42 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 100.000 de spectatori, la concertele din sudul litoralului

ro

15 Jul, 2013 19:54 883 Marime text
La sfârşitul săptămânii trecute, pe plaja dintre Saturn şi Venus, la Black Sea Arena, au fost organizate, cu sprijinul Primăriei municipiului Mangalia, mai multe evenimente destinate turiştilor. Astfel, peste 100.000 de persoane au fost prezente, sâmbătă şi duminică, la Liberty Parade şi Concertul Europa FM, printre spectatori aflându-se primul ministru Victor Ponta şi primarul Mangaliei, Cristian Radu. Startul distracţiei în staţiunile din sudul litoralului a fost dat încă de joi, 11 iulie, cu o întrecere spectaculoasă între un autoturism Jaguar, o motocicletă, un avion şi un elicopter. Evenimentul s-a desfăşurat pe o distanţă de 2 Km, de-a lungul cordonului rutier Saturn-Venus. Un alt spectacol deosebit a fost oferit turiştilor, vineri, 12 iulie, cu ocazia deschiderii întrecerilor de drifturi de la Mangalia Grand Prix. Evenimentul, organizat de Primăria Mangalia şi Bucharest Grand Prix, se doreşte a fi o combinaţie între sportul cu motor în general şi entertainment. Pe arena special amenajată pentru această manifestare au loc, în fiecare seară, adevărate spectacole de drift, cu participarea unor piloţi de renume mondial. În zilele de 13 şi 14 iulie, în Portul Turistic Mangalia a avut loc spectacolul aviatic "Aeromania", cu participarea unor piloţi celebri. Looping-urile desăvârşite şi manevrele de zbor inedite au fost apreciate de publicul prezent. Piloţii români şi străini, dar şi paraşutiştii experimentaţi au încântat atât turiştii, cât şi localnicii de pe plaja din Mangalia.

În cadrul evenimentului a fost inclus şi un concert desfăşurat în incinta Aeroportului Tuzla, cu artişti precum Mărgineanu, Zdob şi Zdub, Platonic, Trupa Veche şi Paraziţii. Evenimentul care a reunit în sudul litoralului peste 50.000 de spectatori a fost Liberty Parade 2013. Cea mai mare petrecere de pe litoralul românesc a început sâmbătă, 13 iulie, încă de la ora 16:00, când Caravana Liberty Parade s-a pus în mișcare de la intrarea în staţiunea Olimp şi a trecut prin Neptun, Jupiter, Cap Aurora şi Venus, adunând petrecăreţii aflaţi la mare, cu destinaţia „Black Sea Arena”. Atât pe traseul caravanei, cât şi pe scena Liberty au mixat unii dintre cei mai iubiţi DJ români şi străini, care au încins atmosfera timp de 14 ore. Duminică, 14 iulie, în aceeaşi locaţie, a avut loc concertul Europa FM, cu participarea unor trupe şi artişti români. Peste 50.000 de spectatori au urmărit Direcţia 5, Smiley, Vama şi Voltaj. Scena din cadrul "Black Sea Arena" a fost una dintre cele mai mari, din sud-estul Europei. Aceasta măsoară 450 de metri pătraţi fiind flancată de 300 de metri pătraţi de led screen-uri.
 
15 iulie 2013                                                                                 Biroul de presă
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii