Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:48 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Copiii de etnie romă de la Grădiniţa nr. 4 din Mangalia, ajutaţi de municipalitate

ro

16 Oct, 2013 18:58 1014 Marime text
Primarul Mangaliei, Cristian Radu, a oferit, miercuri, 16 octombrie, mai multe pachete cu alimente preşcolarilor de etnie romă, care provin din familii defavorizate şi frecventează cursurile Grădiniţei nr. 4 din localitate. Edilul Mangaliei s-a deplasat personal la unitatea de învăţământ pentru a înmâna celor 32 de copii cu posibilităţi materiale reduse, pachetele alimentare, dorind să facă o bucurie micuţilor, cu ocazia sărbătoririi Kurban Bayram-ului. În cadrul proiectului social demarat de municipalitate, copiii vor primi zilnic o masă caldă şi vor fi sprijiniţi în activitatea specifică. "Copiii sunt o prioritate pentru administraţia publică locală, iar noi avem obligaţia să îi încurajăm să meargă la grădiniţă şi la şcoală. Primim săptămânal de la unităţile de învăţământ situaţia elevilor din oraş, iar acolo unde sunt probleme, mă deplasez personal la familiile respective pentru că doresc să preîntâmpinăm abandonul şcolar.

Dincolo de problemele pe care le-am avut cu o parte a beneficiarilor Cantinei Sociale, dintre care foarte mulţi nu ne făceau cinste prin faptul că aveau un comportament necivilizat sau refuzau să accepte locurile de muncă oferite de Primărie, am decis ca banii bugetului local pentru Cantina Socială, să se îndrepte şi către aceşti copii. Dacă părinţii lor nu reuşesc poate să obţină un loc de muncă pentru că nu au carte, eu îmi doresc să nu aibă acelaşi destin şi copiii lor", a precizat edilul Cristian Radu. Grădiniţa nr. 4 - grupa socială - a luat fiinţă în urmă cu zece ani prin parteneriatul dintre ONG-ul "Salvaţi Copiii", Primăria Mangalia şi IŞJ Constanţa. Primăria pune la dispoziţie spaţiul de desfăşurare a activităţilor specifice şi hrana zilnică a copiilor ce provin din familii cu venituri reduse, constând în gustare rece sau masă caldă ce li se aduc acestora la sediul grădiniţei. ONG-ul asigură rechizitele necesare, în timp ce IŞJC se preocupă de salarizarea educatorului. "Timp de zece ani desfăşor activităţi instructiv-educative şi extracurriculare cu aceşti copii şi constat cu plăcere că, de-a lungul timpului, numărul lor a crescut semnificativ. Scopul ONG-ului "Salvaţi copiii" este acela de a preveni abandonul şi eşecul şcolar. Peste 90% dintre copiii care frecventează cursurile în această instituţie au continuat să meargă la şcoală, ceea ce ne bucură enorm atunci când fructificăm roadele muncii noastre", a afirmat educatorul Gabriela Tănase.
 
 
16 octombrie 2013                                                                                                                Biroul de presă
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii