Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:32 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Campanie de ajutoare la Medgidia

ro

15 Oct, 2010 17:15 1091 Marime text
Începând cu data de 18 octombrie 2010, Primăria Municpiului Medgidia va demara campania de distribuţie a ajutoarelor alimentare provenite din stocurile de intervenţie comunitară destinate categoriilor de persoane cele mai defavorizate din România, conform HG nr. 600/2009. Ajutoarele alimentare constau în făină, zahăr, mălai, paste făinoase, biscuiţi şi lapte praf.

De aceste ajutoare beneficiază persoanele cu handicap grav şi accentuat (gradul I şi II), şomerii, pensionarii cu pensii mai mici de 400 lei şi persoanele beneficiare de ajutor social, aflaţi în plată la 31.07.2010. În săptămâna 18-22 octombrie se vor distribui, la abatorului de vite de pe str. Abatorului nr. 3, ajutoarele pentru persoanele cu handicap, iar dupa 22 octombrie sunt aşteptate să-şi ridice produsele şi celelalte categorii, între orele 08.00-18.00, de luni până vineri.

15 octombrie 2010

Compartimentul Relaţii Publice şi Presă

Primăria Municipiului Medgidia

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii