Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:30 17 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat PNL Constanta - Vineri, 27 Iulie 2012

ro

27 Jul, 2012 23:39 864 Marime text

Filiala Constanța a Partidului Național Liberal îndeamnă toți cetățenii să meargă la vot și să-și exprime în mod liber opțiunea. Atitudinea democratică este cea în care te prezinţi la scrutin şi votezi așa cum îţi dictează conştiinţa. Într-o democraţie funcţională, votul este cel care contează şinu absenteismul!

Într-o democrație veritabilă, partidele politice ar trebui întotdeauna, fără excepție, să încurajeze oamenii să-și îndeplinească obligațiile civice, participând la referendum.

De altfel, datele statistice sunt elocvente în acest sens. Conform ultimului sondaj dat publicității astăzi și realizat de Public Affairs, 95,7% dintre respondenţi au declarat că recomandarea PDL de boicotare a referendumului şi neparticipare la vot a fost luată doar pentru a evita demiterea lui Traian Băsescu, în timp ce doar 4,3% au susţinut că este o decizie în interesul României.

Sunt în această țară mai mult de nouă milioane de români cărora le pasă, care vor să aibă un cuvânt de spus pentru ei și familia lor, care cred că se poate și altfel, care nu și-au pierdut speranța. De aceea, îi chemăm să se exprime prin vot pe toți aceia care au suferit în acești ani, oamenii cinstiți care au fost sfidați și umiliți de regimul Băsescu, pensionari, bugetari, profesori, medici, întreprinzători care au fost nevoiți să-și închidă firmele, șomeri, toți cei care vor să-și recapete demnitatea și să fie respectați de conducătorii lor.

Votul de la referendum nu este un vot numai pentru demiterea lui Traian Băsescu, este în primul rând o alegere pentru noi. De aceea votăm DA pentru demitere, dar și DA pentru viitorul nostru.

27 iulie 2012 Departamentul de Comunicare PNL Constanţa

Ti-a placut articolul?

Comentarii