Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:50 12 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presă - PDL - 26.08.2014

ro

26 Aug, 2014 11:25 1965 Marime text
Senatorul Christian Gigi Chiru, preşedintele organizaţiei judeţene Constanţa a Partidului Democrat Liberal a fost prezent ieri la şedinţa în care s-a dezbătut  reexaminarea Legii scăderii CAS cu 5%.

În opinia parlamentarului constănţean, şedinţa de ieri ar fi trebuit să fie o nouă ocazie a guvernului Ponta de a aduce lămuriri cu privire la adoptarea unei legi pe care, atât PDL, cât şi PNL, au susţinut-o dintotdeauna. Însă, acest lucru nu s-a întâmplat, iar parlamentarilor opoziţiei nu li s-a dat nici măcar ocazia de a-şi susţine poziţia în plenul Senatului. De aceea, senatorii PDL şi PNL au părăsind sala, restul de Legi aflate pe ordinea de zi nemaiputând fi votate din lipsă de cvorum.

„PSD şi-a arătat interesul maxim pentru reducerea CAS la angajator, însă nu a adus şi argumentele logice referitoare la compensarea sumelor pierdute plin aplicarea acestei legi. Noi am cerut lămuriri, nu doar declaraţii
politice referitoare la ajutorul dat mediului de afaceri. Aşa că, deranjaţi că nu le ţinem isonul, au refuzat să dea cuvântul opoziţiei, ceea ce ne-a determinat să părăsim sala. Pentru PSD, această lege are caracter strict
electoral. Scăderea CAS este o măsură de stimulare economică extrem de necesară pentru România. PNL şi PDL au susţinut scăderea CAS independent de orice alegeri sau populism. Mai mult, ACL a indicat clar şi sursele de finanţare a măsurii de scădere a CAS cu cinci puncte procentuale”, a declarat parlamentarul constănţean.

Senatorul Chiru a mai precizat că este de datoria Guvernului să justifice sursele de finanţare ale acestei măsuri. „Noi o susţinem, însă puterea este datoare să o pună în aplicare. Incompetenţa guvernului este singura care face dintr-o măsură de dreapta una care nu va putea să fie aplicată. În plus, voinţa politică a puterii de a aplica această măsură este pusă la îndoială din mai multe puncte de vedere. La rectificarea bugetară nu au fost prevăzute sumele necesare aplicării acestei măsuri. Convocarea sesiunii extraordinare a fost tergiversată, atât de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, cât şi de majoritatea pesedistă din Biroul Permanent al Senatului României. Dacă îşi doreau această lege, o puteau vota fără probleme încă de lunea trecută. Numai că, săptămâna trecută, PSD a utilizat un tertip luând decizia amânării în Biroul Permanent al Senatului, în condiţiile în care numai plenul putea face asta. S-au încălcat Constituţia, Regulamentul şi Statutul Senatului, deşi toate condiţiile erau îndeplinite. PSD nu ştie cum să mai capitalizeze electoral anumite măsuri. Nu intenţionează câtuşi de puţin să aplice măsurile care ar aduce o serie de beneficii angajatorilor şi sabotează permanent legile care ar putea ajuta mediul de afaceri. Din păcate, Ponta nu ştie cum să ia măsuri corecte pentru mediul de afaceri, după cum nu ştie să ia nicio măsură de stimulare economică. Guvernarea PSD nu face altceva decât să tragă de timp şi să prindă această lege în draftul de buget pentru anul viitor. Aşa că, după alegerile prezidenţiale, viitorul prim-ministru se va trezi cu această măsură pe cap. Guvernul Ponta umblă cu cioara vopsită, atât face. Pe de alta parte mimează interesul pentru relansarea economiei iar în fapt singura „măsură” a Guvernului Ponta este împingerea României în recesiune”, a concluzionat senatorul Christian Gigi Chiru, preşedintele organizaţiei judeţene Constanţa a Partidului Democrat Liberal.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii