Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:19 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scrisoare comună a Vicepreşedintelui PC Bogdan Diaconu şi a Filialei PC Spania

ro

02 Aug, 2011 17:42 2009 Marime text

Excelenţei Sale Domnul Estanislao de Grandes Pascual,
Ambasador al Regatului Spaniei în România şi Republica Moldova,

Excelenţa Voastră,

Dorim sa ne exprimăm pe această cale profundul dezacord faţă de decizia unilaterală a Regatului Spaniei de a reintroduce obligativitatea permiselor de muncă pentru cetăţenii români care vor dori să lucreze pe teritoriul acestei ţări.

Considerăm că această măsură, declarată a fi una de protecţie a forţei de muncă spaniole, transmite un mesaj negativ în legătură cu prezenţa românilor în Spania. Prin acest demers discriminatoriu, Guvernul de la Madrid îi culpabilizează injust pe români pentru rata foarte mare a şomajului care se înregistrează în acest moment în Spania, iar angajatorii spanioli pot înţelege din acest demers al guvernului spaniol că îi pot concedia fără probleme pe românii care muncesc în acest moment în Spania.

Este regretabil faptul că prezenţa cetăţenilor români în Spania, cetăţeni europeni cu aceleaşi drepturi ca şi cetăţenii spanioli, este folosită în scop electoral în încercarea disperată a Guvernului ţării pe care o reprezentaţi de a câştiga un nou mandat la viitoarele alegeri parlamentare. La fel de regretabil este şi faptul că Guvernul spaniol a uitat de perioada când a contractat, prin intermediul Ministerului Muncii şi Imigraţiei de la Madrid, zeci de mii de cetăţeni români pentru diferite tipuri de munci pe teritoriul Spaniei.

Românii au contribuit în ultimii ani la creşterea PIB-ului Spaniei, dar acum sunt aruncaţi peste graniţe fără nicio milă, total nejustificat de altfel de vreme ce structura forţei de muncă reprezentată de românii care lucrează în Spania arată clar faptul că aceştia nu reprezintă o ameninţare la adresa locurilor de muncă ale cetăţenilor spanioli.

Cum ar reacţiona Spania dacă România ar pune condiţii restrictive companiilor şi mărfurilor spaniole pe teritoriul naţional pentru că şi România este o ţară în criză şi ar dori poate să-şi încurajeze capitalul şi mărfurile autohtone?

O măsură restrictivă de genul celei iniţiate de Guvernul spaniol care îi vizează exclusiv pe cetăţenii români este aşadar una total ne-europeană şi profund discriminatorie, motiv pentru care solicităm explicaţii şi precizări din partea Guvernului de la Madrid.

02 august 2011

Bogdan Diaconu

Vicepreşedinte

Partidul Conservator

Dan Tănasă

Preşedinte

PC Spania

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii