Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:03 18 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mare Nostrum lansează la apă campania "Adoptă un delfin"

ro

27 Jul, 2012 23:46 1122 Marime text

Mare Nostrum lansează la apă campania "Adoptă un delfin" în cadrul celui de-al doilea concurs de ambarcațiuni cu vele "Regata Black Sea Sailing", ce se desfășoară în perioada 27-29 iulie 2012 , între Eforie Nord și Vama Veche.

Organizatorii regatei sunt Black Sea Sailing Association și Marina Eforie Nord, alături de brandul de ceasuri elvețiene Edox și B&B Collection-unic distribuitor în România. În cadrul concursului se vor întrece circa 25 de veliere, într-o competiție acerbă ce va dura două zile, respectiv în zilele de 28 și 29 iulie 2012. Alături de velierele înscrise în concurs, Top Gear România va însoți competiția de pe uscat, cu un autovehicul electric Opel Ampera.

Cu ocazia acestui eveniment adresat atât iubitorilor de competiții de ambarcațiuni, precum și persoanelor deschise și sensibile la starea mediului marin românesc, ONG Mare Nostrum împreună cu Black Sea Sailing Asociation, au hotărât să lanseze la apă campania "Adoptă un delfin".

În cadrul acestui proiect, toți cei prezenți vor avea posibilitatea de a face donații sub forma adopției simbolice a unui delfin, astfel încât, fondurile colectate vor putea fi folosite de către ONG Mare Nostrum în direcția salvării și monitorizării delfinilor din Marea Neagră. "Părinții adoptivi" vor primi din partea ONG Mare Nostrum, certificate de adopție a delfinilor și vor avea posibilitatea de a-și boteza delfinul cu numele preferat.

Prin campania "Adoptă un delfin", ONG Mare Nostrum continuă activitățile de conștientizare și de informare publică asupra problemelor cu care se confruntă delfinii din Marea Neagră: " ne dorim ca din ce în ce mai mulți oameni, grupuri de interese, instituții de stat sau private, să se implice direct în soluționarea problemelor cu care ne confruntăm în monitorizarea și salvarea delfinilor. În fiecare an, tot mai mulți delfini își găsesc sfârșitul pe plajele litoralului românesc. Cauza principală a eșuărilor este prinderea accidentală a mamiferelor în plasele pescărești. Aceasta este o realitate. În încercările noastre de a sensibiliza opinia publică cu privire la necesitatea unei implicări directe din partea noastră, a tuturor, am avut plăcerea de a descoperi de-a lungul anilor, oameni deschiși, instituții sau organizații care ni s-au alăturat în această cauză nobilă. Mulțumim cu această ocazie tuturor partenerilor, sponsorilor și finanțatorilor cu care am colaborat pâna în prezent în cadrul proiectelor de monitorizare și salvare a delfinilor din Marea Neagră, voluntarilor și membrilor organizației Mare Nostrum, salutăm noul parteneriat cu cei de la Black Sea Sailing Asociation, și sperăm ca împreună, să reducem numărul de delfini eșuați în zona costieră românească", a declarat Mihaela Cândea, director executiv ONG Mare Nostrum.

.

Roxana Gemai

RESPONSABIL PR

ONG MARE NOSTRUM

Ti-a placut articolul?

Comentarii