Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:15 19 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministerul Afacerilor Interne Comunicat de presă - 03.02.2022

ro

03 Feb, 2022 11:20 847 Marime text
COMUNICAT DE PRESĂ
Nr. 65 din 3 februarie 2022
 
Joi, 3 februarie a.c, efectivele Inspectoratului General al Poliției Române efectuează 60 de percheziții pe trei domenii de activitate: combaterea criminalității organizate, investigarea criminalității economice și investigații criminale.
 
Totodată, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, sub coordonarea  procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă judecătoria Medgidia, efectuează două percheziții domiciliare pe raza județului Constanța într-un dosar penal privind contrabanda cu țigări.
 
În cursul nopții, pompierii militari suceveni au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, izbucnit la Spitalul Județean de Urgență Suceava. Inițial, la fața locului s-au deplasat forțele și mijloacele de la Detașamentul de Pompieri Suceava, dar ulterior au fost solicitate resurse și de la Inspectoratele pentru situații de urgență Botoșani și Iași, în total, fiind alocate intervenției, etapizat, 7 autospeciale cu apă și spumă, 8 ambulanțe SMURD, 3 autoscări de intervenție la înălțime, 5 Autospeciale de Transport Personal și Victime Multiple, 2 autospeciale de intervenții complexe și un echipaj pentru descarcerare. De asemenea, în sprijin, au intervenit și 9 echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta, cu flacără și degajări de fum, la elemente combustibile ale instalației electrice (izolație cabluri) și ale instalației de ventilare, dispuse în planșeul holului de la etajul IV (Secția Obstetrică-Ginecologie). 22 de persoane aflate la etajul respectiv au fost salvate, fiind evacuate în cel mai scurt timp. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Pe parcursul intervenției au mai fost evacuați 307 pacienți.
Incendiul a fost localizat la ora 0:42, iar lichidarea acestuia a fost declarată 10 minute mai târziu.
 
Principalele rezultate ale acțiunilor desfășurate de structurile MAI în ultimele 24 de ore
 
Menținerea ordinii și liniștii publice, siguranța rutieră, stingerea incendiilor și acordarea asistenței medicale de urgență, precum și supravegherea și controlul la trecerea frontierei de stat, au fost principalele misiuni ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne în ultimele 24 de ore.
 
Astfel, angajații MAI au intervenit la 4.141 evenimente, dintre care 2.321 circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.820 situații de urgență, în special pentru acordarea primului ajutor medical.
 
În ultimele 24 de ore, la nivelul structurilor de poliție au fost sesizate 796 posibile infracțiuni, dintre care peste 20% au fost sesizate din oficiu.
 
Polițiștii au prins în flagrant 119 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 122 de fapte penale, și au depistat 17 persoane urmărite național sau internațional.
 
De asemenea, efectivele de jandarmi au prins în flagrant 17 autori de infracțiuni.
 
Totodată, în urma acțiunilor care au vizat menținerea siguranței pe drumurile publice și prevenirea accidentelor grave de circulație, au fost reținute 619 permise de conducere și 275 certificate de înmatriculare.
 
În cadrul misiunilor desfășurate, polițiștii și jandarmii au aplicat aproape 9.400 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 3 milioane de lei.
 
În cursul zilei de miercuri, angajații IGSU au efectuat 100 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate  18 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 392 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 79.500  lei.
 
Polițiștii de frontieră au aplicat  21 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 22.745 lei.
 
Pe parcursul intervențiilor pompierilor, s-a acordat asistență medicală de urgență pentru 1.430 de persoane.
 
Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 5 misiuni aero-medicale, fiind salvate 5 persoane aflate în situații de urgență.
 
Pentru aplicarea măsurilor de autoprotecție, au fost transmise 6 mesaje de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT.
 
Frontiera de stat a fost tranzitată de 79.610 de persoane și de 33.297 de mijloace de transport.
 
Tot ieri, polițiștii de frontieră au reținut în vederea confiscării bunuri în valoare totală de aproape 64.000 de lei.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii