Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:15 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ISU Suceava Buletin informativ - 13.01.2022

ro

13 Jan, 2022 10:01 668 Marime text

Incendiu în localitatea Râșca
12.01.2022, ora anunțării la 112 – 19:39
 
Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Râșca și Bogdănești, au intervenit cu patru autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Râșca.
La sosirea echipajelor, ardea generalizat o construcție anexă, cu pericol de propagare la două case de locuit.
Au ars anexa construită din lemn, pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați, circa 12 tone lemn de foc și alte bunuri din interior. În incendiu, au pierit și doi fazani.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost: jar sau scântei (de la o afumătoare), purtate de vânt și căzute pe materiale combustibile.     
Incendiul a fost lichidat la ora 21:50, iar pompierii au salvat cele două case de locuit.
 
Rugăm cetățenii să trateze recomandările pompierilor profesioniști cu maximă seriozitate, pentru a se proteja şi pentru a transforma propria locuinţă în cel mai sigur şi confortabil loc, atât pentru ei, cât şi pentru întreaga familie.
- Afumătorile nu trebuie amplasate în apropierea clădirilor, a depozitelor de furaje, în magazii, şoproane etc. sau lângă materiale combustibile.
-  Nu folosiți afumători improvizate în podurile clădirilor prin scoaterea unor cărămizi din coş sau neridicarea zidăriei coşurilor deasupra acoperişului ori lăsarea deschisă a uşiţelor de curăţare;
-  Se recomandă ca acestea să fie făcute din cărămidă şi materiale incombustibile.
- Curățați afumatoarea, astfel încât să evitați scurgerea grăsimii de pe preparatele din carne în locurile fierbinți sau în contact cu sistemul de producere a fumului.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii