Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:51 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ISU Giurgiu Două incendii de vegetație, în ultimele ore

ro

21 Mar, 2023 12:13 988 Marime text
 
COMUNICAT DE PRESĂ
Nr. 112 din 21.03.2023
 
Două incendii de vegetație, în ultimele ore
 
          Pompierii giurgiuveni au fost la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local. În ultimele ore, aceștia au intervenit pentru stingerea a două incendii de vegetație uscată, în următoarele localități:
  • Crevedia Mică - au ars aproximativ 1.300 mp de vegetație uscată și mase plastice. Au acționat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Roata de Jos, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă;
  • Cornetu (județul Ilfov) - au ars aproximativ 500 mp de vegetație uscată, anvelope și mase plastice. Au acționat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Mihăilești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
Cauza probabilă de producere a incendiilor a fost folosirea focului deschis în spații deschise.
Informare preventivă
Pentru diminuarea fenomenului de ardere a miriștilor și a vegetației uscate, în perioada următoare, vor fi intensificate acțiunile de informare preventivă, în vederea conștientizării riscului generat de aceste incendii. De asemenea, vor fi reluate misiunile de patrulare cu autospecialele din dotarea serviciilor profesioniste pentru situații de urgență care vor transmite mesaje pre-înregistrate, atragând atenția asupra faptului că arderea vegetației uscate este interzisă.  
Reamintim faptul că, la nivelul județului Giurgiu, colaborarea dintre Inspectoratul pentru Situații de Urgență Giurgiu (ISU), Agenția Județeană de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și Garda Naţională de Mediu - Comisariatul Judeţean Giurgiu (GNM) are în vedere prevenirea producerii unor situaţii de urgenţă în urma incendierii terenurilor arabile sau a pajiştilor permanente, precum şi adoparea unor măsuri de sancţionare a persoanelor fizice sau juridice care produc astfel de incendii.
Astfel, după incendiile de vegetaţie uscată de pe terenurile arabile, ISU înaintează APIA coordonatele geospaţiale ale locului în care s-a produs evenimentul pentru adoptarea unor măsuri în consecinţă.
De asemenea, prin GNM - Comisariatul Judeţean Giurgiu se are în vedere ca proprietarii și deținătorii de terenuri cu sau fără titlu să respecte obligația de a nu arde și de a preveni arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase. Nerespectarea prevederilor legale constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice. În legislația privind protecția mediului, este stabilit un regim de sancționare distinct pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.
Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor. În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii