Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:20 04 02 2023 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Cluj Știre de presă - 21.11.2022

ro

21 Nov, 2022 14:41 508 Marime text
Nr. 176560/375 din 21 noiembrie 2022
 
 
BULETIN DE PRESĂ
 
ARESTAT PREVENTIV PENTRU TÂLHĂRIE – DEPISTAT LA SCURT TIMP CU AJUTORUL A DOI TINERI
La data de 19 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej au fost sesizați despre faptul că unei persoane vârstnice care se afla pe o stradă din municipiu, i-a fost sustrasă o geantă.
 
Cu sprijinul a doi tineri care au observat incidentul, bărbatul bănuit a fost depistat la scurt timp de polițiști, iar ulterior l-au reținut pe acesta pentru 24 de ore.
 
 
 
La data de 19 noiembrie a.c., în jurul orei 16.30, polițiștii municipiului Dej au fost sesizați despre faptul că unei femei, în vârstă de 84 de ani, care se afla pe strada Carpați, din municipiul Dej, i-ar fi fost sustrasă geantă pe care o avea asupra sa.
 
Bărbatul care ar fi comis infracțiunea i-ar fi smuls geanta, moment în care femeia s-a dezechilibrat și a căzut la sol, rănindu-se.
 
Momentul săvârșirii faptei a fost surprins de două persoane, o tânără și un tânăr, ambii în vârstă de 25 de ani, care au intervenit imediat după observarea incidentului.
 

Tânărul a alergat pe urmele acestuia circa 200 metri, până când autorul a abandonat poșetă sustrasă.
 
Între timp, prietena tânărului i-a acordat ajutor femeii care, în urma căderii la sol s-a accidentat, solicitând o ambulanță la fața locului.
 
Pe baza semnalmentelor oferite operatorilor la SNUAU 112, echipajul de poliție care se afla în zonă l-a depistat în câteva minute pe bărbatul bănuit de comiterea tâlhăriei.
 
În urma probatoriului administrat, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, iar ulterior, prezentat instanței, bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
 
Cercetările sunt desfășurate în continuare, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.
 
 
 
INFRACȚIUNI CONSTATATE DE POLIȚIȘTII RUTIERI
 
 
 
REZULTATE POZITIVE LA SUBSTANȚE INTERZISE
 
La data de 19 noiembrie a.c., în jurul orei 20:15, poliţisti rutieri din cadrul Poliției municipiului Dej au oprit pentru verificări un autoturism condus pe strada Nicolae Titulescu, de un tânăr în vârstă de 20 de ani, din același municipiu.
 
Testarea cu aparatul drugtest a indicat prezența substanțelor interzise, tânărul fiind condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate mostre biologice.
 
În continuare sunt efectuate cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
 
 
**
 
La data de 20 noiembrie a.c., în jurul orei 03.20, un alt tânăr, în vârstă de 22 ani, din municipiul Câmpia Turzii a fost testat cu aparatul drugtest, de către polițiștii Secţiei 4 Poliţie Rurală Câmpia Turzii, rezultatul fiind pozitiv.
 
La momentul opririi de către polițiști, acesta se deplasa cu autoturismul pe DJ15, pe raza localității Viișoara.
 
Totodată, testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, în baza aspectelor constatate, conducătorul autoturismului fiind condus la spitalul municipiului Câmpia Turzii, în vederea recoltării probelor biologice.
 
Sunt continuate cercetările sub aspectul savârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
 
**
 
 
CERCETAT PENTRU CONDUCERE FĂRĂ PERMIS
 
La data de 19 noiembrie a.c., în jurul orei 17.25, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dej au depistat un tânăr, în vârstă de 18 ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN18B, în localitatea Măgoaja, deși nu era deținătorul unui permis de conducere.
 
Cercetările sunt efectuate în continuare sub aspectul infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
 
**
 
TÂNĂRĂ DEPISTATĂ SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI
 
 La data de 20 noiembrie a.c., în jurul orei 04.50, o femeie de 35 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, care se deplasa cu un autoturism în Piața Unirii, din municipiu a fost oprită de polițiștii Secției 1 Poliție Cluj-Napoca.
 
Testarea acesteia cu aparatul etilotest a indicat concentrație de 0.44 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior, la o unitate medicală fiindu-i recoltate probe biologice necesare stabilirii alcoolemiei.
 
Au fost derulate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
 
DEPISTAT LA VOLANUL UNUI AUTOTURISM  FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE
 
La data de 20 noiembrie a.c., în jurul orei 21.40, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Apahida au oprit pentru control un autoturism condus pe DN 16, în localitatea Corpadea, de un tânăr în vârstă de 24 de ani, din comuna Căianu Vama.
 
Verificările au condus la stabilirea faptului că acesta nu era deținătorul unui permis de conducere, cercetările fiind efectuate în continuare sub aspectul infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
 
**
 
TESTAT POZITIV CU APARATUL DRUGTEST
 
La data de 21 noiembrie a.c., în jurul orei 01.40, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Dej au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Unirii, de un tânăr de 20 de ani, din județul Bistrița Năsăud.
 
Testarea cu aparatul drugtest a acestuia a indicat prezența substanțelor psihoactive, astfel că tânărul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea mostrelor biologice, necesare stabiliri substanțelor psihoactive.
 
În cauză au fost demarate cercetări sub aspectul infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii