IPJ Brăila Comunicat de presă -20.04.2022
IPJ Brăila: Comunicat de presă -20.04.2022
20 Apr, 2022 13:05
20 Apr, 2022 13:05
20 Apr, 2022 13:05
ZIUA de Constanta
596
Marime text
Nr. 63.186 din 20.04.2022
Poliţiştii brăileni acţionează, permanent, în municipiu şi judeţ, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă, pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, precum și pentru reducerea riscului rutier.
Ieri, poliţiştii brăileni sprijiniți de jandarmi, au acţionat în municipiu şi pe raza județului pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite.
De asemenea, polițiștii rutieri au acționat, atât pentru conștientizarea de către cetățeni a riscurilor la care se expun prin nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice, cât și pentru reducerea numărului accidentelor rutiere.
Astfel, au fost organizate și desfășurate 10 acțiuni și s-a intervenit la 34 de evenimente, 25 dintre acestea fiind sesizate prin apel SNUAU 112.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 91 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 30.025 de lei.
Totodată, ca măsură complementară, polițiștii rutieri au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 2 permise de conducere.
În continuare polițiștii brăileni vor acționa pe raza întregului județ, pentru prevenirea și combaterea întregului fenomen infracțional!
ACȚIUNI DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTI PENTRU MENŢINEREA UNUI CLIMAT DE ORDINE ŞI SIGURANŢĂ PUBLICĂ

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii