Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:37 08 10 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Brăila Comunicat de presă - 07.12.2022

ro

07 Dec, 2022 13:40 804 Marime text
Nr. 63.668 din 07.12.2022
 
ACȚIUNI DE AMPLOARE DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTI PENTRU MENŢINEREA UNUI CLIMAT DE ORDINE ŞI SIGURANŢĂ PUBLICĂ
 
 
Poliţiştii brăileni acţionează, permanent, în municipiu şi judeţ, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă, pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, precum și pentru reducerea riscului rutier.
 
Ieri, 6 decembrie a.c., poliţiştii brăileni sprijiniți de jandarmi, au acţionat în municipiu şi pe raza județului pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite.
 
De asemenea, polițiștii rutieri au acționat, atât pentru conștientizarea de către cetățeni a riscurilor la care se expun prin nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice, cât și pentru reducerea numărului accidentelor rutiere.
 
Astfel, au fost organizate și desfășurate 12 acțiuni și s-a intervenit la 28 de evenimente, 21 dintre acestea fiind sesizate prin apel SNUAU 112.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 104 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 50.851 de lei.
Polițiștii rutieri au acționat pe principalele artere rutiere din județul Brăila, în vederea combaterii cauzelor generatoare de accidente de circulaţie.
 
Astfel, ca măsură complementară, polițiștii rutieri au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 6 permise de conducere și au retras și 4 certificat de înmatriculare.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii