Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:05 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Brăila Comunicat de presă - 05.09.2022

ro

05 Sep, 2022 16:41 699 Marime text
Nr. 63.419 din 05.09.2022
 
POLIŢIŞTII, ALĂTURI DE ELEVI, LA ÎNCEPUTUL NOULUI AN ŞCOLAR
 
 
Cu ocazia deschiderii anului școlar preuniversitar 2022-2023, polițiștii I.P.J. Brăila au desfășurat activități pentru menținerea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică în proximitatea/zona adiacentă unităților de învățământ, în scopul prevenirii faptelor antisociale, cooperând totodată cu dispozitivele realizate de către I.J.J. Brăila sau Poliția Locală, după caz!
 
Monitorizarea fluxului de participanţi la festivitățile prilejuite de deschiderea noului an școlar, patrularea în zona unităților de învățământ, avându-se în vedere și traseele de afluire/defluire, spre/dinspre acestea, au fost măsurile aplicate pentru deschiderea anului școlar în condiții optime și pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a cadrelor didactice.

De asemenea, polițiștii rutieri au fost prezenți în proximitatea unităților de învățământ pentru prevenirea accidentelor rutiere, evitarea blocajelor și fluidizarea circulației rutiere.
Pentru a ne asigura că recomandările pentru păstrarea climatului de siguranță în incinta și în zona adiacentă unităților de învățământ ajung la cât mai mulți elevi și părinți, încă de la început de an școlar, Biroul Siguranță Școlară și Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, vin în întâmpinarea elevilor cu o serie de măsuri de protecție adresate elevilor, pentru a-i ajuta să evite situațiile neplăcute:
- fiți atenți la modul în care comunicați, folosiți un limbaj corespunzator și emanați respect în jurul vostru;
- respectați regulile de circulație, NU traversați prin locuri nepermise și asigurați-vă temeinic când vă angajați în traversarea străzii;
- nu vă expuneți bunurile de valoare (bijuterii, telefoane, căști sau ceasuri) și nu le lăsați nesupravegheate;
- nu acceptați prieteniile persoanelor necunoscute în mediul virtual, în spatele unui ecran se poate ascunde o persoană rău intenționată;
- realizarea, deținerea sau distribuirea de fotografii cu minori în ipostazei indecente reprezintă o faptă gravă și este pedepsită de legea penală;
- respectați regulamentele de ordine interioară ale școlilor, cu accent pe intrarea/ieșirea din perimetrul școlii și folosirea telefoanelor mobile în timpul orelor decurs.
 
Inspectoratul de Poliție Județean Brăila este alături de elevi, părinți și cadrele didactice în noul an școlar, pentru creșterea gradului de siguranță în unitățile de învățământ și în zona adiacentă acestora, unde vor desfășura permanent activități de prevenire și combatere a faptelor antisociale!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii