Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:49 19 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Bacău Polițiștii desfășoară activități pentru SĂRBĂTORI ÎN SIGURANȚĂ

ro

13 Dec, 2023 13:53 448 Marime text
Nr. 403 din 13 decembrie 2023
                                                                                               
 
 
Polițiștii desfășoară activități pentru SĂRBĂTORI ÎN SIGURANȚĂ
 
Sărbătorile de iarnă reprezintă pentru majoritatea cetățenilor o perioadă plină de bucurie și de momente plăcute petrecute în familie sau în comunitate. Totuși, unii cetățeni se pot confrunta cu diferite forme de victimizare, nivelul infracționalității fiind mai ridicat în perioadele festive. În acest context, Poliția Română desfășoară campania de prevenire „Sărbători în siguranță”, destinată prevenirii victimizării pe perioada sărbătorilor și creșterii gradului de siguranță a populației.
 
Campania cuprinde două direcții de acțiune, respectiv prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului și prevenirea faptelor de natură contravențională și penală la regimul articolelor pirotehnice.
          Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității desfășoară activități specifice acestei campanii până pe 12 ianuarie 2024, vizând atât cetățenii adulți din județul Bacău, cât și pe cei minori.
          O astfel de activitate a fost desfășurată în colaborare cu Serviciul de Probațiune Bacău, în cadrul căreia polițiștii au discutat cu persoanele care au comis infracțiuni contra patrimoniului, față de care instanța a dispus fie măsura amânării aplicării pedepsei, fie suspendarea executării pedepsei. Polițiștii au transmis grupului țintă informații legislative, dar și aspecte legate de conștientizarea săvârșirii faptelor lor, atât pentru sine cât și pentru familiile și comunitățile din care provin, în vederea prevenirii recidivei.
         
Recomandări:
  • Când sunteţi la cumpăraturi nu lăsaţi poşetele sau genţile nesupravegheate în căruciorul de cumpărături;
  • Evitaţi să circulaţi pe străzi lăturalnice, insuficient iluminate şi izolate; încercaţi, pe cât posibil, să vă deplasați în grup;
  • Nu efectuaţi schimburi valutare ocazionale; apelaţi doar la serviciile unităţilor specializate: bănci, case de schimb valutar;
  • acordaţi maximă atenţie persoanelor care sună la uşa dvs. sau pe care le introduceţi in casă!
  • Dacă sunteţi victima sau martor al comiterii unei infracţiuni, sesizaţi imediat Poliţia apelând 112 – apel de urgenţă gratuit!
                                                                                                   Întocmit,
          Ag. șef adj. de poliție               
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii