Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:48 14 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IGSU Retrospectiva activităților derulate în Săptămâna Protecției Civile

ro

05 Mar, 2024 11:52 413 Marime text
Și în acest an, pentru marcarea celor 91 ani de Protecție Civilă în România, am alocat o săptămână, pregătirii populației în situații de urgență.

Am organizat, atât la nivel central, cât și la nivel local, acțiuni și evenimente de anvergură pentru promovarea mesajului preventiv și a măsurilor specifice tipurilor de risc, aplicabile înaintea, pe timpul și după producerea unei situații de urgență.


Am exersat împreună comportamente care într-o situație limită pot salva vieți și bunuri.


Am readus în atenția publicului campaniile naționale de informare preventivă inițiate de instituția noastră încă de acum 10 ani.


Încă un pas făcut către siguranță este confirmat de lansarea Campaniei naționale DETECTOR PENTRU VIAȚĂ, în cadrul parteneriatului „Împreună pentru siguranță”, încheiat în anul 2012, care dotează România cu detectoare de fum și de monoxid de carbon, pentru securitatea individuală și de grup. Astfel, într-o primă etapă, 10.000 de dipozitive vor ajunge în 20 de județe în care s-au produs cele mai multe incendii, soldate cu pierderi de vieți.


Am promovat oferta educațională în rândul celor care aleg să aplice pentru o carieră în domeniul militar și am furnizat informații celor care vor să parcurgă programele de pregătire, pentru ca ulterior să poată însoți echipajele operative la misiuni de stingere și de prim-ajutor.


Am deschis porțile subunităților de pompieri și ale unităților militare de învățământ pentru ca participanții să se familiarizeze cu specificul armei salvatorilor de profesie, cu tehnica utilizată de echipajele operative la intervenții și am probat procedurile de răspuns prin intermediul exercițiilor demonstrative sau de evacuare organizate în acest sens.


Am fost alături de semenii care au dorit să învețe măsurile salvatoare de viață în cadrul maratoanelor resuscitării, unde medici, asistenți, paramedici și voluntari au împărtășit din experiența lor celor prezenți, astfel încât reziliența în comunitățile din care facem parte să fie mai mult decât o definiție.


Am testat sistemul de alarmare, la nivelul întregii țări, pentru deprinderea modului de comportare si familiarizarea cu tipul urgenței anunțate, aspecte de un real folos, atunci când o situație de urgență amenință să se producă.


Am facilitat pentru cetățeni, împreună cu partenerii noștri instituționali, tururi ghidate, în regim gratuit, și am prezentat file din istoria celui mai puternic seism care a lovit România în 1977.


A fost relansată platforma națională de pregătire pentru situații de urgență www.fiipregătit.ro, astfel încât accesul cetățenilor la informațiile educativ-preventive de interes (ghiduri, campanii etc.) să fie mult mai facil, inclusiv prin optimizarea unui ChatBot care permite relaționarea directă cu utilizatorii prin furnizarea răspunsurilor la întrebările adresate.


Am inaugurat noul sediu al Detașamentului de Pompieri Tecuci, în urma finalizării procesului de construire și modernizare a clădirii unde echipajele operative deservesc comunitățile din proximitate, al doilea din cele 28 de obiective vizate în cadrul proiectului Îmbunătățirea Managementului Riscurilor la Dezastre, finanțat de Banca Mondială.


Rezultatele acțiunilor noastre sunt următoarele:


De mediatizare a evenimentului:
- 854 postări pe paginile oficiale de Facebook/Instagram/TikTok;
- 246 postări pe site-urile oficiale ale IGSU și inspectoratelor județene;
- 86 de conferințe de presă organizate pentru deschiderea și închiderea evenimentului;
- peste 30 știri/informări postate de IGSU și unitățile subordonate pe aplicația DSU.


Notă: Impactul postărilor realizate de IGSU însumează peste 237.000 vizualizări, 18.016 aprecieri și 561 de distribuiri ale materialelor promovate în spațiul public.


Activități desfășurate pentru diseminarea mesajului preventiv:
- 1.349 difuzări pe posturi TV cu acoperire locală;
- 1.935 difuzări pe posturi radio cu acoperire locală;
- 6.797 sedii și clădiri administrative ale primăriilor la care s-au afișat materiale de informare preventivă;
- 3.141 acțiuni de diseminare (mall-uri, mijloace de transport în comun, metrou, aeroporturi, cinematografe, panouri stradale);
- 4.802 acțiuni desfășurate de SVSU pentru promovarea campaniei și conștientizarea populației din mediul rural;
- aproximativ 430.000 de materiale de informare preventivă distribuite.


Acțiuni de informare a populației pe pârtii în sprijinul SALVAMONT – 18


Acțiuni de educație preventivă în lăcașurile de cult – 1.115
- 39.325 participanți;


În acțiuni au fost distribuite materiale de informare preventivă în caz de cutremur și alte tipuri de riscuri (la avizierele bisericilor), iar preoții au popularizat evenimentul Săptămâna Protecției Civile și măsurile de prevenire în situații de urgență din materialele respective.


Acțiuni de tip Maratonul Resuscitării
- 6.463 participanți;


Acțiuni de educație preventivă desfășurate în unitățile de învățământ privind tehnicile de acordare a prim ajutorului și modul de comportare specific tipurilor de risc generatoare de situații de urgență, desfășurate în școli


- 1.000 exerciții privind modul de comportare în cazul unui cutremur și alte situații de urgență/incendiu, la care au participat 179.866 copii și adulți;
- 635 instruiri practice privind tehnicile de acordare a prim ajutorului medical în situații de urgență la care au participat 76.496 copii și adulți.


Acțiuni ale serviciilor voluntare pentru situații de urgență în cadrul comunităților


- 5.590 acțiuni de informare preventivă cu tematica: incendii la gospodării, arderi de vegetație uscată, în zonele vulnerabile de manifestare a tipului de risc;
- 1.886 exerciții demonstrative privind modul de intervenție în situații de urgență și incendii.


843 acțiuni „ZIUA PORȚILOR DESCHISE„ și expoziții de tehnică de intervenție la  sediile inspectoratelor județene și subunitățile de intervenție


895 exerciții de evacuare organizate la nivelul instituțiilor de învățământ, autorități publice etc.


1.504 Puncte de informare preventivă mobile în zonele cu aflux mare de persoane:
- 235 de prim-ajutor;
- 848 de informare preventivă;
- 174 de promovare a ofertei educaționale;
- 251 de promovare a programului SALVATOR DIN PASIUNE.


577 expoziții de tehnică și echipamente de protecție


Miercurea Alarmelor:


- au fost activate 6.862 sirene electronice și electrice, din totalul celor 7.595 existente la nivel național - 2.929 sirene acționate centralizat și 3.933 sirene acționate în comandă locală;
- aproximativ 90% au fost funcționale.


*****


Le mulțumim tuturor celor care au manifestat interes și au participat la acțiunile noastre, întrucât cultura de securitate se poate dezvolta doar împreună!


Îi felicităm, de asemenea, pe cei care au făcut posibilă punerea în practică a calendarelor cu activitățile planificate și care au contribuit la realizarea unor momente cu adevărat memorabile.


Nu în ultimul rând, adresăm mulțumiri mass-media pentru susținerea acordată și parteneriatul confirmat permanent, prin promovarea acțiunilor noastre în rândul tuturor categoriilor de public.




SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii