Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:21 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vizita ministrului delegat al românilor de pretutindeni, Bogdan Stanoevici, în Albania - 23 septembrie 2014

ro

23 Sep, 2014 11:15 1032 Marime text
Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Bogdan Stanoevici, a efectuat, în perioada 20 - 21 septembrie 2014, o vizită la Korcea, în Albania. Oficialul român a avut mai multe întâlniri cu lideri ai asociaţiilor aromânilor din Albania şi cu reprezentanţi ai autorităţilor locale.
Programul vizitei a debutat cu un dejun de lucru oferit de Consulatul Onorific al României la Korcea, la care au fost prezenţi primarul municipiului, Sotiraq Filo, și prefectul regiunii, Ardit Konomi. Cei doi reprezentanți ai autorităților locale au evocat relațiile istorice excelente româno-albaneze și rolul jucat de comunitatea aromână din Korcea în acest sens. La rândul său, ministrul delegat Bogdan Stanoevici a evidențiat sprijinul constant pe care România l-a acordat Albaniei, inclusiv în etapa obținerii statutului de candidat la integrarea în Uniunea Europeană, și a abordat aspecte privind situaţia comunităţii aromânilor din regiune.
Demnitarul român a participat la o întâlnire cu liderii asociațiilor aromânilor din Albania. Aceştia au mulțumit Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni (DPRRP) din cadrul Ministerului Afacerilor Externe pentru sprijinul constant acordat, expresie a atenției de care s-au bucurat din partea României în ultimii 150 de ani. Ministrul delegat Bogdan Stanoevici i-a asigurat pe liderii aromânilor că România va continua să sprijine demersurile acestora și i-a îndemnat să își coalizeze eforturile pentru apărarea drepturilor lor şi pentru păstrarea valorilor identitare. În încheierea întâlnirii, demnitarul român a făcut o donație de cărți în numele MAE-DPRRP.
Pe agenda celei de-a doua zile a vizitei au figurat participarea la liturghia de la Biserica "Sfântul Sotir" din Korcea, construită cu sprijinul statului român şi o vizită în localitatea Moscopole, străvechi centru istoric al aromânilor din Balcani, la Mănăstirea "Sfântul Ioan Botezătorul" și Biserica "Sfântul Nicolae", precum și întâlniri cu aromânii din această localitate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii