Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:40 17 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vizita domnului Titus Corlăţean, ministrului afacerilor externe, la Cartierul General al NATO (15-16 octombrie 2012)

ro

16 Oct, 2012 21:47 745 Marime text

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a efectuat, în intervalul 15 - 16 octombrie 2012, o vizită la Cartierul General NATO, unde a avut o întrevedere cu Secretarul General NATO, Anders Fogh Rasmussen. Cu acest prilej, şeful diplomaţiei române a participat la un dineu de lucru cu înalţi oficiali NATO şi membri ai Consiliului Nord-Atlantic.

Ministrul Titus Corlăţean l-a felicitat pe Secretarul General al NATO pentru prelungirea cu un an a mandatului său şi a reiterat sprijinul României pentru eforturile sale vizând promovarea misiunilor şi obiectivelor Alianţei Nord-Atlantice, în conformitate cu deciziile şefilor de state şi de guverne de la Lisabona (noiembrie 2010) şi Chicago (mai 2012). De asemenea, a folosit acest prilej pentru a transmite Secretarului General invitaţia autorităţilor române de a efectua o vizită în ţara noastră în prima parte a anului 2013, pe care oficialul NATO a acceptat-o cu satisfacţie.

Reconfirmând determinarea României pentru a-şi menţine angajamentele asumate la nivel Aliat, ministrul Titus Corlăţean a trecut în revistă temele principale de pe agenda NATO, fiind evidenţiate priorităţile României pentru reuniunea miniştrilor de externe NATO din 4-5 decembrie 2012. A fost abordată şi situaţia tensionată ca urmare a acţiunilor agresive ale Siriei împotriva Turciei, şeful diplomaţiei române exprimând sprijin deplin faţă de solidaritatea Aliată şi accentuând necesitatea încetării de către Siria a oricăror acţiuni care încalcă normele de drept internaţional.

Cu privire la domeniul apărării antirachetă, ministrul Titus Corlăţean a subliniat sprijinul României pentru menţinerea calendarului în vederea declarării capabilităţii operaţionale iniţiale a NATO în domeniul apărării antirachetă. În context, l-a informat pe Secretarul General despre stadiul implementării Acordului între România şi SUA privind apărarea antirachetă, evidenţiind că procesul se derulează conform graficului convenit.

Ministrul român de externe a exprimat interesul deosebit al României pentru ca Alianţa să acorde, în continuare atenţie zonelor din vecinătatea estică - Balcanii de Vest, regiunea Mării Negre şi Caucazul de Sud, accentuând sprijinul pe care ţara noastră îl acordă politicii NATO a uşilor deschise. Demnitarul român a evidenţiat importanţa menţinerii şi intensificării cooperării NATO cu statele din Balcanii de Vest, cu Georgia, Ucraina şi R. Moldova.

De asemenea, au fost abordate şi relaţiile NATO-Rusia, ministrul Titus Corlăţean exprimând sprijin pentru o abordare pragmatică, orientată către cooperare practică, cu respectarea în acelaşi timp a principiilor fundamentale care stau la baza relaţiei NATO-Rusia, reafirmate prin Declaraţia Summit-ului de la Lisabona din 2010. A evidenţiat contribuţia României în acest sens prin implicarea în proiectul derulat sub egida Consiliului NATO-Rusia în domeniul telemedicinei.

În privinţa evoluţiilor din Afganistan, ministrul român de externe a reconfirmat angajamentul ţării noastre de a respecta calendarul Aliat de retragere, precum şi disponibilitatea de a contribui la securitatea şi dezvoltarea Afganistanului după încheierea în 2014 a mandatului Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF).

Ti-a placut articolul?

Comentarii