Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:22 24 04 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vernisajul expoziţiei de carte şi documente diplomatice, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice România - Regatul Maroc

ro

09 Mar, 2012 22:37 619 Marime text

Secretarul de stat Anton Niculescu şi Faouz El Achchabi, ambasadorul Regatului Maroc la Bucureşti, au participat astăzi, 9 martie 2012, la sediul MAE, la vernisajul expoziţiei de carte şi documente diplomatice, organizat cu ocazia aniversării a 50 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Regatul Maroc. La evenimentul moderat de directorul general Andreea Păstârnac au mai participat decanul Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul ASE, prof. univ. dr. Silviu Neguţ - coiniţiator şi coautor al „Enciclopediei Statelor Lumii", membri ai corpului diplomatic, personalităţi ale comunităţii academice şi universitare şi reprezentanţi ai societăţii civile.

În alocuţiunea pronunţată cu acest prilej, secretarul de stat Anton Niculescu a subliniat stadiul excelent al relaţiilor de cooperare dintre cele două state, Marocul situându-se în prezent printre primii parteneri comerciali ai României din Africa. În ceea ce priveşte evoluţia acestora, secretarul de stat a exprimat încrederea în „valorificarea tradiţiei unui dialog politic dinamic şi fertil, pentru intensificarea dimensiunilor economică, culturală şi umană a relaţiilor noastre."

La rândul său, doamna Faouz El Achchabi, ambasadorul Marocului, a adus elemente suplimentare de substanţă privind evoluţia relaţiilor bilaterale, de la stabilirea acestora, la 20 februarie 1962, punctând mai multe momente şi vizite relevante la nivel înalt. Aceasta şi-a exprimat încrederea într-o nouă etapă de dezvoltare şi dinamizare a schimburilor bilaterale, care au dobândit o nouă anvergură, prioritar în domeniul relaţiilor economice.

Vernisajul face parte din seria de manifestări culturale şi ştiinţifice organizate pe parcursul anului 2012 de către ambasada României la Rabat şi ambasada Marocului în Bucureşti, cu sprijinul autorităţilor locale, pentru marcarea aniversării a jumătate de secol de la stabilirea relaţiilor diplomatice bilaterale. Printre evenimentele care au avut loc până în prezent se numără şi două concerte de muzică clasică, în cursul lunii februarie, la Casablanca şi Rabat.

Ti-a placut articolul?

Comentarii