Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:09 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primirea de către ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, a ambasadorului Republicii Turcia la Bucureşti, Ömür Şölendil

ro

18 Feb, 2012 21:34 728 Marime text

Ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, l-a primit joi, 16 februarie 2012, pe Ömür Şölendil, Ambasadorul Republicii Turcia la Bucureşti.

Cu acest prilej, a fost salutat stadiul excelent al relaţiilor bilaterale dintre România şi Turcia, ridicate la nivel de Parteneriat Strategic în decembrie 2011.

Ministrul Cristian Diaconescu a exprimat interesul pentru continuarea ritmului dinamic al dialogului bilateral la nivel înalt şi tehnic, răspunzând pozitiv invitaţiei de a efectua o vizită oficială la Ankara în prima parte a acestui an.

Cele două părţi au confirmat interesul pentru acordarea unei dimensiuni practice concrete Parteneriatului Strategic, în cadrul unui Plan de Acţiune, prin convenirea unor proiecte bilaterale în toate domeniile de activitate, cu accent pe sectorul economic şi al energiei.

În acest context, a fost salutat rolul Comisiei Mixte de cooperare economică româno-turcă, care va avea loc la Ankara, la sfârşitul lunii februarie.

Ministrul român al afacerilor externe a reiterat sprijinul constant pe care România îl acordă aderării Turciei la UE, încurajând realizarea de progrese în deschiderea unor noi capitole de negocieri, în perioada următoare.

A fost realizat un schimb de opinii cu privire la evoluţiile din Siria, ministrul român menţionând atenţia deosebită acordată cetăţenilor români care trăiesc în Siria. In context, a fost salutată excelenta cooperare în materie consulară dintre România şi Turcia.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii