Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:00 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MAE organizeaza in strainatate o serie de manifestari de diplomatie publica dedicate Zilei Europei

ro

08 May, 2010 21:17 756 Marime text
România celebrează la 9 mai, alături de statele membre ale Uniunii Europene, Ziua Europei. Cu această ocazie, Ministerul Afacerilor Externe, organizează în perioada mai iunie 2010, prin intermediul misiunilor sale diplomatice, o serie de manifestări cu caracter cultural, artistic şi de diplomaţie publică, în colaborare cu reprezentanţele statelor membre ale Uniunii Europene.

Obiectivele vizate sunt evidenţierea contribuţiei valorilor culturale şi spirituale româneşti la diversitatea europeană, promovarea României din perspectiva rolului său de stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europene şi stimularea dialogului şi cooperării la nivel diplomatic pentru atingerea obiectivului comun de politică externă - Strategia UE pentru Regiunea Dunării.

Peste 50 de misiuni diplomatice ale României din străinătate vor contribui la marcarea Zilei Europei, prin organizarea şi participarea la numeroase: conferinţe, dezbateri, mese rotunde, expoziţii, concerte de muzică clasică, spectacole de teatru, proiecţii de film, întâlniri cu studenţii şi presa locală, standuri de prezentare a ţări, târguri tradiţionale - organizate din proprie iniţiativă sau în colaborare cu Delegaţia Comisiei Europene în ţările de reşedinţă.

Informaţii legate de calendarul complet al acţiunilor organizate de misiunile diplomatice în străinătate regăsiţi în materialul anexat şi pe site-ul MAE.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii