Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:52 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întrevederea ministrului Teodor Baconschi cu Secretarul General al NATO

ro

10 Oct, 2011 22:48 593 Marime text
Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a avut astăzi, 10 octombrie 2011, o întrevedere cu Secretarul General al Alianţei Atlanticului de Nord, Anders Fogh Rasmussen, cu prilejul vizitei pe care acesta o efectuează în România pentru a participa la lucrările celei de-a 57-a sesiuni a Adunării Parlamentare a NATO (Bucureşti, 7-10 octombrie 2011).

În cadrul întrevederii, desfăşurată la sediul MAE, au fost abordate teme de actualitate pentru România şi Alianţa Nord-Atlantică, cu accent pe priorităţile Summit-ului de la Chicago din mai 2011.

Ministrul Afacerilor Externe a subliniat importanţa ca reuniunea la nivel înalt de la Chicago să fie orientată spre rezultate în sensul adaptării Alianţei la provocările contextului de securitate actual. "Summit-ul NATO de la Chicago trebuie să contribuie la consolidarea rolului Alianţei, să marcheze un moment decisiv în ceea ce priveşte definitivarea agendei sale politice. Dacă la Lisabona am reuşit să asigurăm o viziune strategică pentru Alianţă, acum este momentul să punem în practică deciziile adoptate", a spus Teodor Baconschi.

Şeful diplomaţiei române a subliniat că România este interesată ca Summit-ul din 2012 să permită obţinerea de progrese concrete cu privire la capabilităţile NATO în domeniul apărării antirachetă, acesta fiind un domeniu de interes special pentru ţara noastră. În acest context, a menţionat semnarea, la 13 septembrie 2011, a Acordului bilateral privind amplasarea în România a sistemului SUA de apărare împotriva rachetelor balistice.

"Semnarea acestui Acord a reprezentat un moment important atât în procesul de consolidare şi extindere a Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA, cât şi în ceea ce priveşte realizarea capacităţii NATO de apărare antirachetă", a precizat demnitarul român. „Proiectul are caracter pur defensiv, este expresia unei legături transatlantice întărite şi, totodată, prezintă o certă vocaţie de cooperare cu Rusia pentru contracararea ameninţărilor comune de securitate", au conchis cei doi oficiali.

Secretarul General al NATO a remarcat contribuţia substanţială a României la eforturile aliate din teatrele de operaţii şi a salutat angajamentul ţării noastre în operaţiunea din Afganistan, în mod special în ceea ce priveşte derularea procesului de construcţie instituţională afgană.

România este un aliat de valoare, iar Alianţa este mai puternică datorită faptului că România este ţară membră şi mulţumită angajamentelor şi contribuţiilor aduse operaţiunilor NATO de către ţara dvs. La rândul său, România este mai puternică şi în mai mare siguranţă datorită NATO. (...). Avem momentan o agendă încărcată, cu operaţiuni multiple şi complexe, dar totul se bazează pe acelaşi fundament comun: suntem mai puternici împreună decât am fi separat", a declarat Anders Fogh Rasmussen.

De asemenea, cei doi înalţi oficiali au trecut în revistă evoluţiile din Libia şi a fost apreciat modul în care NATO şi-a desfăşurat activitatea până la acest moment. Ministrul Afacerilor Externe a apreciat că "prelungirea operaţiunii Unified Protector semnalează comunităţii internaţionale că NATO îşi va îndeplini obligaţiile asumate până la atingerea deplină a obiectivelor".

O atenţie specială a fost acordată evoluţiilor din vecinătate, cu accent pe zona Balcanilor de Vest şi pe regiunea extinsă a Mării Negre. Ministrul Teodor Baconschi a subliniat că România continuă să fie un susţinător ferm al integrării europene şi euro-atlantice a Georgiei şi a statelor din Balcanii de Vest. "NATO trebuie să rămână angajată în vecinătatea ei estică şi în regiunea Mării Negre, prin cooperare şi dialog în susţinerea reformelor democratice" .

De asemenea, cei doi înalţi oficiali au abordat teme de actualitate de pe agenda NATO, un accent aparte fiind pus pe conceptul de smart defense, lansat de Secretarul General în contextul diminuării bugetelor aliate dedicate apărării. „Ţinând seama de constrângerile bugetare actuale, trebuie să identificăm soluţii creative pentru a coopera mai eficient în vederea îndeplinirii misiunilor aliate", a afirmat ministrul român de externe.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii