Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:15 27 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întrevederea ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean, cu reprezentanţi ai organizațiilor evreieşti din Statele Unite ale Americii

ro

30 Sep, 2012 12:32 760 Marime text

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a avut vineri, 28 septembrie 2012, la New York, în marja celei de-a 67-a Sesiuni a Adunării Generale a ONU, o întrevedere cu reprezentanţi ai organizațiilor evreieşti din Statele Unite ale Americii. Printre alţii, au participat reprezentanţi ai American Jewish Committee, B'nai B'rith International, Anti-Defamation League.

Întâlnirea a prilejuit un schimb substanţial de opinii privind principalele teme de politică externă, cum ar fi: relaţiile României cu Statele Unite şi Israelul, situaţia din Orientul Mijlociu, inclusiv perspectivele Procesului de Pace, evoluțiile din Siria şi dosarul nuclear iranian.

Reprezentanţii organizaţiilor evreieşti au exprimat apreciere pentru eforturile constante ale României legate de asumarea trecutului istoric şi onorarea memoriei victimelor Holocaustului. Titus Corlăţean a reiterat hotărârea României de a continua aceste demersuri, inclusiv în domeniul educaţiei tinerei generaţii în spiritul toleranţei, nediscriminării şi respingerii antisemitismului. Șeful diplomaţiei române şi interlocutorii americani şi-au exprimat îngrijorarea pentru tendinţele publice din ultima perioadă, în unele state europene, de revalorizare a unor acţiuni şi poziţii xenofobe şi antisemite şi au exprimat poziţii de condamnare a acestora.

Ambele părți au evocat necesitatea continuării demersurilor la nivel politic, pe lângă Congresul american şi Administrație, în vederea susținerii eforturilor României de includere în programul "Visa Waiver". Reprezentanții organizaţiilor evreiești au exprimat dorința fermă de a susține aceste demersuri.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii