Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:05 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întrevederea ministrului afacerilor externe, Andrei Marga, cu secretarul de stat american, Hillary Clinton

ro

21 May, 2012 21:35 947 Marime text

Ministrul afacerilor externe, Andrei Marga, a avut duminică, 20 mai 2012, o scurtă discuţie cu omologul american, Hillary Clinton, în marja participării la summit-ul NATO de la Chicago (19 - 21 mai 2012).

În cadrul acesteia, şefii celor două diplomaţii au reconfirmat angajamentul ambelor părţi pentru punerea în aplicare, cât mai eficient, a celor convenite prin Declaraţia Comună privind Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI, inclusiv prin operaţionalizarea cât mai rapidă a Task Force-ului creat în acest scop. Ministrul român de externe a subliniat importanţa impulsionării schimburilor economice şi a stimulării interesului investitorilor americani pentru piaţa românească.

Totodată, ministrul Andrei Marga a reiterat interesul deosebit al României pentru includerea în programul Visa Waiver, solicitând sprijinul secretarului de stat american pentru împlinirea, în cel mai scurt timp posibil, a aspiraţiilor ţării noastre în acest sens. Secretarul de stat Hillary Clinton a reafirmat susţinerea pentru acest obiectiv comun al celor doua state.

În acelaşi timp, ministrul român al afacerilor externe a reiterat secretarului de stat american invitaţia de a vizita România, în cursul acestui an.

Informaţii suplimentare:

Declaraţia Comună de Parteneriat Strategic pentru Secolul XXI România-SUA a fost adoptată la Washington, la 13 septembrie 2011, cu prilejul vizitei Preşedintelui României în statul nord-american. Pentru implementarea Declaraţiei Comune a fost constituit un Task Force care reuneşte reprezentanţi ai tuturor instituţiilor româneşti relevante, respectiv ai Ambasadei SUA la Bucureşti.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii