Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:50 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întrevederea ministrului afacerilor externe Andrei Marga cu reprezentanţi ai American Jewish Committee (AJC)

ro

20 May, 2012 22:59 860 Marime text

Ministrul afacerilor externe, Andrei Marga, a avut sâmbătă, 19 mai, la Chicago, o întrevedere cu reprezentanţi ai conducerii organizaţiei American Jewish Committee (AJC) , respectiv Allan Reich, preşedintele Comisiei pentru Relaţii Internaţionale şi Daniel Schwammenthal, directorul Institutului Transatlantic al AJC din Bruxelles.

Întâlnirea a prilejuit un schimb consistent de opinii privind cooperarea României cu organizaţiile evreieşti americane, relaţiile SUA-România, temele de politică externă de interes reciproc (cum ar fi relaţia dintre România şi Israel, situaţia din Orientul Mijlociu, inclusiv perspectivele Procesului de Pace şi dosarul nuclear iranian, relaţiile NATO - Rusia), realităţile sociale interne din România, precum şi educarea societăţii române în spiritul toleranţei, nediscriminării, respingerii antisemitismului şi cultivării memoriei Holocaustului.

În acest context, ministrul Andrei Marga şi-a exprimat satisfacţia pentru „parteneriatul îndelungat cu AJC şi pentru sprijinul constant al organizaţiei în vederea dezvoltării şi aprofundării dialogului româno-american". În acelaşi timp, ambele părţi au evidenţiat dorinţa de amplificare a acestei cooperări şi de intensificare a relaţiei de încredere şi a dialogului onest şi deschis.

Şeful diplomaţiei române a subliniat importanţa deosebită acordată de ţara noastră consolidării dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA, solicitând, în acest context, sprijinul organizaţiilor evreieşti din SUA în diseminarea ofertei româneşti de investiţii în rândul membrilor mediului de afaceri din SUA.

Reprezentanţii organizaţiilor evreieşti au adresat mulţumiri pentru eforturile constante şi dedicate ale României pentru asumarea trecutului istoric, precum şi pentru onorarea memoriei victimelor Holocaustului.

Ministrul Marga şi-a manifestat, de asemenea, aprecierea privind nivelul excelent al cooperării româno-americane, în toate domeniile circumscrise Parteneriatului Strategic bilateral. A solicitat, în acest context, susţinerea, de către AJC, precum şi de către celelalte organizaţii evreieşti americane, a eforturilor României de acces în programul Visa Waiver, în special prin demersuri de lobby la nivelul membrilor Congresului american. Reprezentanţii AJC au arătat că vor susţine aceste demersuri, în opinia lor România, un aliat puternic al SUA, fiind îndreptăţită să acceadă în Visa Waiver.

Reprezentanţii AJC s-au interesat, totodată, de perspectivele soluţionării problemei restituirii proprietăţilor confiscate de regimul comunist, fiind informaţi de partea română în legătură cu ultimele evoluţii pe acest plan.

Nu în ultimul rând, ambele părţi şi-au exprimat hotărârea puternică pentru combaterea tendinţelor făcute publice în ultima vreme, în unele state europene, de aşa-zisa "revalorizare" a unor personalităţi controversate, care s-au remarcat prin acţiuni şi poziţii antisemite şi xenofobe.

Informaţii suplimentare:

Întâlnirea a fost solicitată de AJC, în contextul prezenţei şefului diplomaţiei române la Chicago, în vederea participării la lucrările Summit-ului NATO.

AJC este cea mai veche organizaţie a evreilor din SUA (fondată în 1906), care militează pentru promovarea unitară a intereselor comunităţii evreieşti, construirea de punţi de legături între comunităţi, combaterea antisemitismului şi promovarea aspiraţiilor Israelului la pace şi securitate. Organizaţia are filiale în 26 de oraşe americane, şapte birouri de legătură în afara SUA, precum şi 31 de parteneriate cu organizaţii evreieşti din întreaga lume.

În prezent, AJC organizează şi derulează proiecte pentru refacerea şi consolidarea comunităţilor evreieşti în unele ţări din Europa Centrală şi de Răsărit şi în state rezultate din destrămarea Uniunii Sovietice, precum şi la crearea unei noi elite a comunităţilor evreieşti din aceste ţări. Editează publicaţii şi organizează diverse evenimente publice. Preşedinte al AJC este Robert Elman, iar Director Executiv este David Harris.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii