Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:35 22 06 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Însemnările nonconformiste ale unui diplomat", lansată la MAE

ro

13 Jan, 2011 00:03 969 Marime text
În cadrul programului Repere editoriale la MAE, a avut loc astăzi, 12 ianuarie, lansarea cărţii „Însemnările nonconformiste ale unui diplomat", a ambasadorului Vasile Dan.

La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, George Potra, director Fundaţia Europeană Nicolae Titulescu, ambasadorul Florin Angelo Florian, foşti ambasadori de carieră, Ion Floroiu, George Apostoiu şi Vasile Macovei, precum şi tineri diplomaţi.

Lucrarea „Însemnările nonconformiste ale unui diplomat" reprezintă o incursiune în activitatea diplomatică a ambasadorului Vasile Dan. Fin cunoscător al spaţiului ibero-american, autorul descrie experienţele sale ca diplomat în Spania, America Centrală, America de Sud şi Caraibe.

Referindu-se la noutatea pe care o aduce această lucrare, ambasadorul Florin Angelo Florian a apreciat că ea „reprezintă nu doar un moment de delectare beletristică, dar şi un foarte util instrument destinat acumulării de informaţii, descoperirii unei lumi pe care încă nu o cunoaştem suficient de bine şi anume America Latină."

Ambasadorul Vasile Dan îşi propune să prezinte cititorilor nu doar activitatea sa de 40 de ani, atât ca diplomat, cât şi ca jurnalist, ci să descrie şi contextul istoric, întâlniri memorabile cu diferite personalităţi politice ale vremii.

„Cartea mea este o invitaţie la a pătrunde în farmecul diplomaţiei şi al jurnalismului, atât pentru cititorul avizat dar şi cel neavizat, de a cunoaşte o lume cu adevărat minunată şi anume Ibero-America (..)o invitaţie de suflet, la apărarea chintesenţei diplomaţiei, dragostea de ce este al tău, acasă, în apărarea interesului naţional ", a declarat autorul lucrării.

Elementul de maxim interes descris în lucrare îl reprezintă numirea sa, în aprilie 1990, ca şef de misiune la Madrid, într-o perioadă marcată de transformări profunde pe plan intern şi pe scena internaţională. Următoarele misiuni diplomatice pe care le-a îndeplinit în Chile, Mexic şi ţările Americii Centrale sunt descrise din perspectiva istorică a relaţiilor bilaterale cu România, evidenţiind totodată patrimoniul cultural şi arheologic de excepţie din America Latină.

Informaţii suplimentare

Programul Repere Editoriale la MAE, demarat în anul 2008, promovează apariţiile editoriale de referinţă ale unor autori români şi străini din domeniul relaţiilor internaţionale, politică externă, istorie a diplomaţiei şi îşi propune să contribuie la crearea unui cadru de dezbatere între mediile diplomatice, academice, culturale şi ştiinţifice din România.

Programul Repere Editoriale la MAE a fost premiat în 2008 de Uniunea Editorilor din România pentru contribuţia la dezvoltarea pieţei de carte de specialitate.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii