Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:59 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Forumul UE-Balcanii de Vest

ro

21 Jun, 2011 23:32 680 Marime text

Secretarul de stat pentru afaceri europene Bogdan Aurescu a participat luni, 20 iunie 2011, la Luxemburg, la Forumul Balcanilor de Vest. Prezidat de Înaltul Reprezentant pentru politică externă şi de securitate, Catherine Ashton, Forumul a fost organizat în marja Consiliului Afaceri Externe, în format Gymnich.

Pe agendă s-au aflat cooperarea regională şi evoluţiile din statele Balcanilor de Vest.

Şeful delegaţiei române a arătat că „România rămâne un susţinător ferm al politicii UE a uşilor deschise pentru statele Europei de Sud-Est care doresc să adere şi sunt hotărâte să îndeplinească criteriile necesare".

Secretarul de stat Bogdan Aurescu a subliniat că „în viziunea României, pentru a se ajunge la o situaţie de câştig reciproc pe termen lung în relaţiile dintre UE şi statele din sud-estul Europei, trebuie luaţi în considerare trei factori principali: în primul rând, o perspectivă europeană solidă şi credibilă, care este responsabilitatea UE şi care s-a dovedit capabilă să ghideze eforturile de depăşire a tranziţiei, în al doilea rând, reforme interne rapide, care converg cu efortul de urmărire a parcursului european, care sunt în responsabilitatea statelor din regiune, şi în al treilea rând, o cooperare regională orientată spre rezultate, care este un exerciţiu foarte util pentru regiune ca întreg, necesar pentru aderarea la UE, şi care este în responsabilitatea atât a UE, cât şi a statelor din regiune".

În cadrul Forumului participanţii au reiterat angajamentul pentru susţinerea parcursului european al acestor state, în baza îndeplinirii condiţionalităţilor care ţin de reformele interne şi de cooperarea regională. S-a evidenţiat oportunitatea creată de apropierea finalizării negocierilor cu Croaţia, prinderea şi transferarea la Tribunalul Penal pentru fosta Iugoslavie a lui Ratko Mladic şi buna desfăşurare a alegerilor din FRI Macedonia. Aceste evoluţii trebuie să servească drept exemple pentru celelalte state din regiune.

La reuniune au participat miniştrii de externe din UE şi din regiunea Balcanilor de Vest, Comisarul European pentru Extindere şi Politica de Vecinătate, Štefan Füle, reprezentanţi ai Consiliului de Cooperare Regională, OSCE, ODIHR, Secretarul General al Consiliului Europei, Reprezentantul Special al SG ONU Lamberto Zannier şi UNMIK.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii