Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:10 17 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ediţia a V-a a Şcolii Române de Dezvoltare s-a încheiat

ro

14 Jul, 2012 19:43 807 Marime text

Ministerul Afacerilor Externe a organizat, în parteneriat cu Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare (FOND) şi UNDP, în perioada 11-13 iulie, cea de-a cincea ediţie a Şcolii Române de Dezvoltare.

Sub titlul "Romanian Development Cooperation: 2015 and beyond. The roadmap for effectiveness", Şcoala de Dezvoltare a reunit reprezentanţi ai ministerelor responsabile cu gestionarea programelor de asistenţă pentru dezvoltare, experţi din cadrul organizaţiilor neguvernamentale, reprezentanţi ai mediului academic şi ai autorităţilor locale, mass media.

De asemenea, la sesiunile de lucru au participat reprezentanţi ai Comisiei Europene (Directoratul General pentru Dezvoltare şi Cooperare Europe Aid), precum şi ai statelor partenere, Republica Moldova şi Georgia.

Scopul Şcolii pentru Dezvoltare a fost să reunească toţi actorii implicaţi în elaborarea şi implementarea strategiei naţionale privind politica de asistenţă pentru dezvoltare, pentru a facilita schimbul de idei şi de bune practici, vizând o mai bună înţelegere a rolului şi a potenţialului proiectelor ODA în creşterea vizibilităţii profilului României ca ţară donatoare.

Ediţia din acest an, ale cărei cursuri au avut loc la Predeal, s-a concentrat pe evaluarea politicii de cooperare pentru dezvoltare derulată de România de la aderarea la Uniunea Europeană, precum şi pe identificarea modalităţilor şi a acţiunilor concrete de creştere a eficienţei acestora. Cei prezenţi au discutat despre eforturile depuse de România în promovarea politicii de cooperare pentru dezvoltare, subliniind totodată necesitatea promovării proiectelor derulate, atât pe plan intern, cât şi în relaţie cu organismele europene şi internaţionale.

De asemenea, pornind de la realităţile politice şi economice, participanţii au subliniat nevoia revizuirii strategiei naţionale privind politica ODA, printr-o consultare permanentă între sectorul guvernamental, autorităţile locale, societatea civilă şi sectorul privat.

S-a evidenţiat totodată nevoia valorificării potenţialului istoric şi de cooperare a României cu ţările din Europa, Nordul Africii şi Orientul Mijlociu în vederea conturării viziunii pentru viitoarea strategie de asistenţă pentru dezvoltare. Cei prezenţi au fost de acord că o modalitate de creştere a vizibilităţii profilului României ca stat donator o reprezintă identificarea şi promovarea experienţei şi expertizei acumulate pe anumite domenii prioritare şi recunoscute pentru rezultatele concrete obţinute.

Informaţii suplimentare

Principalele domenii de acţiune cuprinse în strategia naţională de cooperare pentru dezvoltare sunt: buna guvernare, consolidarea democraţiei, a statului de drept şi a supremaţiei legii, dezvoltarea economică, educaţie şi formare profesională, sănătate, dezvoltarea infrastructurii şi protecţia mediului.

Din 2007, România a promovat, la nivel bilateral şi multilateral, asistenţă pentru dezvoltare de aproximativ 478 de milioane de euro. Cea mai mare parte a fondurilor au fost acordate prin bugetul UE de cooperare pentru dezvoltare şi ca asistenţă umanitară, precum şi la nivel bilateral.

FOND reuneşte 46 de organizaţii neguvernamentale care sunt active în domeniul asistenţei pentru dezvoltare şi îşi propune să contribuie la creşterea capacităţii societăţii civile de a derula programe pe cooperare pentru dezvoltare şi ajutor umanitar.

Ti-a placut articolul?

Comentarii