Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:49 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declaraţii de presă susținute de purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog – ora 17.00

ro

16 Nov, 2014 17:36 1063 Marime text
Purtătorul de cuvânt al M.A.I., subcomisar de poliție Monica Dajbog, a susținut duminică, 16 noiembrie a.c., ora 17.00, la sediul M.A.I., o declarație de presă privind desfășurarea procesului electoral.
Redăm în continuare declarația purtătorului de cuvânt:

”Doamnelor și domnilor, am revenit cu informații privind desfășurarea procesului electoral.
În cele 10 ore de la deschiderea secțiilor de vot, în întreaga țară, au fost înregistrate 218 sesizări de încălcări ale actelor normative care privesc desfășurarea alegerilor.
Cele mai multe aspecte care au fost sesizate au vizat continuarea propagandei electorale, posibile situații de turism electoral și de corupere a alegătorilor.
Angajații Ministerului Afacerilor Interne au verificat toate sesizările pentru a stabili cu certitudine existența sau nu a aspectelor semnalate. Până în prezent, 90 dintre sesizări nu s-au confirmat.
Până la acest moment, au fost sesizate 45 de situații privind posibile infracțiuni. Toate sunt în curs de verificare, iar acolo unde se constată existența unor indicii de încălcare a legii se vor face investigații conform competențelor legale.
S-au aplicat măsuri sancționatorii pentru 32 de contravenții, respectiv 9 avertismente scrise și amenzi în valoare de 14.100 lei.
Polițiștii bucureșteni efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de împiedicare a exercitării drepturilor electorale față de președintele unei secții de votare din sectorul 2. Acesta nu i-a permis să voteze unui alegător care are domiciliul în Târgoviște, dar reședința în sectorul 1 al Capitalei, îndrumându-l către secția de votare de la adresa de reședință.
Polițiștii din Timiș au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt pe numele unui student care, după ce și-a exercitat dreptul de vot, a luat de pe masa comisiei un buletin de vot neștampilat și  a părăsit secția de votare. Menționez că tânărul a fost oprit de către forțele de ordine, iar buletinul de vot a fost recuperat.
În județul Neamț, polițiștii au întocmit dosar penal într-un caz de completare în fals a unor cereri pentru urna specială.
Polițiștii din Giurgiu efectuează cercetări după ce o persoană a reclamat faptul că a fost agresată de un cetățean în momentul în care ar fi vrut să sesizeze o încălcare a legislației electorale.
Un bărbat din comuna Miclești, județul Vaslui a provocat  scandal într-o secție de votare din localitate, motiv pentru care a fost sancționat contravențional de către jandarmi cu amendă de 300 de lei.
În județul Dolj o femeie a fost sancționată contravențional cu 1.500 lei pentru că a sfătuit un bărbat în vârstă de 76 de ani să voteze cu un anumit candidat.
Referitor la sesizările privind cazurile de turism electoral, poliția verifică fiecare situație în parte pentru a stabili cu certitudine dacă aspectele semnalate se confirmă sau nu. Precizez că Poliția Română a organizat astăzi 513 .filtre în întreaga țară pentru a verifica legalitatea efectuării transportului public de persoane.
Până la această oră, din numărul total de persoane aflate în centrele de reţinere şi arest preventiv, 1009 au votat, Inspectoratul General al Poliţiei Române asigurând măsurile necesare exercitării dreptului de vot.
Doamnelor și domnilor, efectivele Ministerului Afacerilor Interne rămân mobilizate în întreaga țară, fiind pregătite să gestioneze cu maximă responsabilitate orice situație care ar putea perturba procesul electoral.
Următoarea declarație de presă va avea loc la ora 20.
Vă mulțumesc!”
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii