Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:15 03 09 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Conferinţa „Priorităţile României în cadrul Uniunii Europene - orizont 2020"

ro

08 Oct, 2010 18:06 1149 Marime text
Ministerul Afacerilor Externe şi asociaţia Europuls organizează conferinţa „Priorităţile României în cadrul Uniunii Europene - orizont 2020", mâine, 8 octombrie, la sediul MAE, sala Gafencu, orele 9.00 - 11.00.

În cadrul evenimentului, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, va susţine o alocuţiune, iar comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, va transmite un mesaj video. Vor mai interveni Cristian Preda şi Victor Boştinaru, din partea parlamentarilor europeni, şi Prof. dr. Daniel Dăianu.

Scopul conferinţei este de a lansa o reflecţie privind priorităţile României în cadrul Uniunii Europene în următorii 10 ani. Acest eveniment are loc în contextul în care, la aproape 4 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România este datoare să aibă o viziune matură, pe termen mediu şi lung, în ceea ce priveşte rolul şi obiectivele sale în cadrul Uniunii.


Tags: Dacian Cioloș


Ti-a placut articolul?

Comentarii