Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:25 10 06 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Conferinta de presa a ministrului Teodor Baconschi la Pavilionul Romaniei de la EXPO 2010

ro

29 Jul, 2010 23:00 483 Marime text
Ministrul Afacerilor Externe Teodor Baconschi a susţinut astăzi, 29 iulie, o conferinţă de presă la Pavilionul României de la EXPO 2010 Shanghai, în faţa presei române şi chineze, cu ocazia Zilei României la EXPO 2010.

Şeful diplomaţiei române a prezentat obiectivele pe care România le urmăreşte prin participarea la expoziţia mondială de la Shanghai şi priorităţile pe care Bucureştiul le urmăreşte în relaţia cu R.P. Chineză.

"Participarea României la EXPO 2010 Shanghai este, fără îndoială, cea mai semnificativă promovare a României în China după 1990. S-au făcut o serie de eforturi, iar coerenţa lor este demonstrată de fluxul mare de vizitatori. Am reuşit, până în acest moment, să primim la Pavilionul României peste 2 milioane de vizitatori", a declarat ministrul Baconschi.

Ministrul Afacerilor Externe a arătat că pentru România „este o bună ocazie de a prezenta prin vitrina mondială a Shanghai-ului stadiul în care ne aflăm ca societate şi ca economie". „Expoziţia ne-a permis să prezentăm oportunităţile de afaceri, specificul naţional, noua dinamică generată de intrarea noastră în Uniunea Europeană şi să invităm, cu toate argumentele, oamenii de afaceri, turiştii, studenţii din China să ne viziteze ţara", a explicat şeful diplomaţiei române.

În acest sens, ministrul Baconschi a precizat că este nevoie de o actualizare a Acordului bilateral de vize între România şi R.P. Chineză, prin acomodarea exigenţelor Schengen cu nevoia de a atrage turişti din China şi din Asia, în general.

Şeful diplomaţiei române a evidenţiat că trebuie să existe o viziune regională pentru atragerea turiştilor chinezi - mai ales în ceea ce priveşte promovarea unor pachete turistice integrate cu alte state din Europa Centarlă şi de Sud-Est .

În ceea ce priveşte relaţia bilaterală cu China, ministrul român a declarat că România îşi doreşte ca R. P. Chineză, „o ţară în plină emergenţă economică şi geopolitică, să rămână un partener fiabil al ţării noastre".

Ministrul Baconschi a apreciat gradul de dezvoltare urbană a societăţii chineze, în general, dar mai ales al Shanghai-ului. „Societatea chineză - diversă şi din punct de vedere lingvistic şi cu particularităţi regionale - este deja intrată într-o nouă etapă de dezvoltare (...). Întreaga Chină este setată acum pe marea viteză, e vorba de dezvoltare. În acelaşi timp, ca un actor global responsabil, a început să preia temele dezvoltării durabile", a declarat ministrul Afacerilor Externe.

În încheierea conferinţei de presă, ministrul Baconschi a subliniat că România ar trebui „să nutrească ambiţia naţională" de a găzdui o Expoziţie Mondială. „A găzdui o Expoziţie Mondială este o ocazie de a accelera dezvoltarea economică şi de a te face cunoscut în două, trei sau şase luni întregii lumi", a spus ministrul Teodor Baconschi, explicând că partenerii chinezi pot pune la dispoziţia României un transfer de know-how în acest sens.

Ministrul Afacerilor Externe Teodor Baconschi se află în perioada 28-30 iulie la Shanghai pentru a participa la Ziua României la EXPO 2010.

Din delegaţia României condusă de ministrul Baconschi, mai fac parte ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, membri ai Parlamentului României, secretarul de stat în cadrul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Vasile Timiş, ambasadorul României la Beijing, Viorel Isticioaia, consulul general al României la Shanghai, Florin Tacu şi Comisarul General al României la EXPO 2010, Ferdinand Nagy.

Ataşăm transcrierea conferinţei de presă a ministrului Afacerilor Externe Teodor Baconschi.

Ti-a placut articolul?

Comentarii