Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:19 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A fost publicat Ordinul ministrului Apărării privind încheierea contractelor pentru exercitarea profesiei de cadru militar

ro

22 Aug, 2019 13:04 5518 Marime text
În Monitorul Oficial al României Partea I numărul 692 din 21 august 2019 a fost publicat Ordinul Ministrului Apărării M.161/12 august 2019 Ordin pentru aprobarea Normelor privind încheierea contractelor în vederea exercitării profesiei de cadru militar în activitate.

Actul normativ pe are îl publicăm integral, în continuare, este semnat de ministrul Apărării Gabriel Leş.

Art. 1. - (1) Persoanele care urmează să devină cadre militare în activitate prin absolvirea studiilor militare pentru formarea ofițerilor, maiștrilor militari sau subofițerilor încheie cu Ministerul Apărării Naționale, reprezentat de comandantul/rectorul instituției/unității militare de învățământ, contracte de exercitare a profesiei de cadru militar în activitate, denumite în continuare contracte, prin care se obligă să își desfășoare activitatea în structurile armatei timp de 8 ani de la numirea în prima funcție, respectiv 12 ani de la numirea în prima funcție - personalul navigant de aviație.
(2) Contractele prevăzute la alin. (1) se încheie anterior înscrierii în registrul matricol sau în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data aprobării transferului de la alte instituții de învățământ, după caz, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1.
(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1), reprezentantul Ministerului Apărării Naționale pentru încheierea contractelor cu persoanele care urmează să devină cadre militare în activitate prin absolvirea studiilor la Academia Națională de Informații "Mihai Viteazul" este directorul general al Direcției generale de informații a apărării.

Art. 2. - (1) Persoanele admise la cursurile instituțiilor civile de învățământ superior, școlarizate pentru nevoile Ministerului Apărării Naționale, încheie cu acest minister, reprezentat de șeful Direcției generale management resurse umane, contracte prin care se obligă să își desfășoare activitatea în structurile armatei timp de 8 ani de la numirea în prima funcție.
(2) Contractele prevăzute la alin. (1) se încheie în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data începerii primului an de învățământ, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1.
 
Art. 3. - (1) Persoanele admise la cursul de formare a ofițerilor, maiștrilor militari sau subofițerilor în activitate încheie cu Ministerul Apărării Naționale contracte prin care se obligă să își desfășoare activitatea în structurile armatei timp de 4 ani de la numirea în prima funcție.
(2) Contractele prevăzute la alin. (1) se încheie în termen de 10 zile lucrătoare de la data începerii cursului de formare, între cursanți și Ministerul Apărării Naționale, reprezentat de comandantul unității/instituției de învățământ militar sau structurii militare destinate formării profesionale inițiale și continue, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1.
 
Art. 4. - (1) Persoanele chemate/rechemate în activitate în corpul ofițerilor, al maiștrilor militari sau al subofițerilor încheie cu Ministerul Apărării Naționale, reprezentat de comandantul/șeful unității militare unde acestea sunt încadrate, contracte prin care se obligă să își desfășoare activitatea în structurile armatei timp de 4 ani de la numirea în prima funcție.
(2) Contractele prevăzute la alin. (1) se încheie în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data chemării/rechemării în activitate, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1.
 
Art. 5. - (1) După expirare, contractele încheiate în condițiile art. 1-4 pot fi reînnoite pe perioade succesive, cu durata de 4 ani, prin contracte al căror model este prevăzut în anexa nr. 2.
(2) Cadrele militare care au o vechime ca ofițer, maistru militar sau subofițer în activitate de cel puțin 15 ani pot încheia contracte până la împlinirea vârstei standard de pensionare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2.
 
Art. 6. - Durata contractelor prevăzute la art. 1-4 se prelungește de drept, prin acte adiționale, pentru cadrele militare în activitate trimise cu acordul lor și admise la studii finanțate de la bugetul de stat și organizate în instituții de învățământ din țară și din străinătate, la forma de învățământ cu frecvență, astfel:
a) cu o perioadă de 8 ani, pentru studiile universitare de licență sau doctorat;
b) cu o perioadă de 6 ani, pentru studiile de master;
c) cu o perioadă de 4 ani, pentru studiile postliceale.

Art. 7. - (1) Durata contractelor prevăzute la art. 1 și 4 se prelungește de drept, prin acte adiționale, pentru ofițerii medici, medici dentiști și farmaciști admiși la rezidențiat, după cum urmează:
a) cu o perioadă egală cu durata corespunzătoare pregătirii în rezidențiat - pentru ofițerii care au fost admiși la această formă de pregătire după data intrării în vigoare a Legii nr. 101/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare;
b) cu o perioadă egală cu durata rămasă de efectuat din rezidențiat - pentru ofițerii care se aflau în pregătire în rezidențiat la data intrării în vigoare a Legii nr. 101/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.
(2) Ofițerii care au finalizat pregătirea în rezidențiat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 101/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare nu prelungesc contractele aflate în desfășurare, ca urmare a participării la această formă de pregătire.
 
Art. 8.
- (1) Actele adiționale prevăzute la art. 6 și art. 7 alin. (1) lit. a) se încheie în termen de 10 zile lucrătoare de la data admiterii la formele de pregătire respective, între cadrele militare în cauză și Ministerul Apărării Naționale, reprezentat de comandantul/șeful unității militare unde acestea își desfășoară activitatea conform modelului prevăzut în anexa nr. 3.
(2) Actele adiționale prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. b) se încheie în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, între cadrele militare în cauză și Ministerul Apărării Naționale, reprezentat de comandantul/șeful unității militare unde acestea își desfășoară activitatea, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3.

Art. 9. - (1) Contractele prevăzute la art. 5 alin. (1) încetează de drept pentru cadrele militare în activitate trimise cu acordul lor și admise la studii finanțate de la bugetul de stat și organizate în instituții de învățământ din țară și din străinătate, la forma de învățământ cu frecvență, la data înmatriculării în aceste instituții.
(2) Cadrele militare aflate în situațiile prevăzute la alin. (1) încheie noi contracte cu duratele corespunzătoare prevăzute la art. 6, în termen de 10 zile lucrătoare de la data admiterii la formele de pregătire respective.
(3) Contractele prevăzute la alin. (2) se încheie între cadrele militare în cauză și Ministerul Apărării Naționale, reprezentat de comandantul/șeful unității militare unde acestea sunt încadrate, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1.
(4) Durata contractelor prevăzute la alin. (2) se calculează de la data la care cadrele militare au fost înmatriculate la formele de pregătire respective.
 
Art. 10. - (1) Maiștrii militari, subofițerii și soldații și gradații profesioniști în activitate, admiși în instituțiile militare de învățământ superior, care au finalizat primul contract sau urmează să îl finalizeze pe timpul studiilor în aceste instituții, încheie noi contracte, conform prevederilor art. 1 alin. (1).
(2) Maiștrii militari, subofițerii și soldații și gradații profesioniști în activitate, admiși în instituții militare de învățământ superior și aflați în perioada de derulare a primului contract, care nu se finalizează pe timpul studiilor în aceste instituții, încheie contracte cu durate corespunzătoare, conform prevederilor art. 1 alin. (1), a căror perioadă de valabilitate începe de la data imediat următoare datei de încetare a contractelor aflate în desfășurare la momentul admiterii.
(3) Contractele prevăzute la alin. (1) și (2) se încheie în termenul prevăzut la art. 1 alin. (2).
 
Art. 11. - (1) Contractele pot fi reînnoite, în condițiile prevăzute la art. 5, în funcție de opțiunile părților, astfel:
a) cadrele militare întocmesc rapoarte personale, adresate comandanților/șefilor unităților militare din care fac parte, prin care își exprimă opțiunea privind reînnoirea contractelor, cu cel puțin 6 luni înainte de expirarea acestora, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4;
b) comandanții/șefii unităților militare aduc la cunoștință cadrelor militare modul de soluționare a rapoartelor prevăzute la lit. a), în termen de 10 zile de la primirea acestora.
(2) În situația în care cadrele militare nu întocmesc rapoarte conform prevederilor alin. (1) lit. a), comandanții/șefii unităților militare le încunoștințează în scris cu privire la intenția de reînnoire a contractelor, cu cel puțin 6 luni înainte de expirarea acestora, printr-o înștiințare al cărei model este prevăzut în anexa nr. 5.
(3) Noile contracte se întocmesc și se semnează cu minimum 30 de zile înainte de data expirării contractelor precedente.
(4) Contractele nu se reînnoiesc de către Ministerul Apărării Naționale în situația în care cadrele militare nu îndeplinesc condițiile legale pentru a fi promovate în funcție și/sau înaintate în grad, iar menținerea pe aceeași funcție sau numirea în alte funcții prevăzute cu același grad cu cel deținut nu mai este posibilă.
(5) În situația în care comandanții/șefii unităților militare nu sunt de acord cu reînnoirea contractelor, înaintează ierarhic rapoartele personale ale cadrelor militare, avizate, și cu motivarea deciziei, la autoritățile care au competența de trecere în rezervă a cadrelor militare în cauză.
(6) Hotărârea finală privind reînnoirea sau nereînnoirea contractelor se comunică în scris cadrelor militare în cauză, astfel încât să poată fi respectat termenul prevăzut la alin. (3).
 
Art. 12.
- (1) Contractele prevăzute de prezentele norme se suspendă în perioada în care cadrele militare beneficiază de concediu fără plată în conformitate cu prevederile art. 141 alin. 1 și 2 și art. 142 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1) se suspendă toate termenele care au legătură cu încheierea, modificarea sau executarea contractului.
(3) Durata concediilor fără plată nu se ia în calcul ca perioadă efectuată din contract.
(4) La data încetării concediilor fără plată prevăzute la alin. (1) încetează de drept suspendarea contractelor.
 
Art. 13. - (1) Contractele prevăzute de prezentele norme se încheie în formă scrisă, în două exemplare, din care un exemplar se înmânează cadrului militar/studentului, elevului sau cursantului, iar un exemplar se păstrează la memoriul original/dosarul personal al acestuia.
(2) Contractele se avizează în mod obligatoriu de consilierul juridic care asigură asistență juridică unității militare respective.
 
Art. 14. - (1) Ministrul apărării naționale semnează contractele care se încheie cu Ministerul Apărării Naționale de către șefii structurilor centrale și șefii structurilor subordonate nemijlocit acestuia.
(2) Comandanții/Șefii structurilor militare care au alocate indicative de unitate militară sunt împuterniciți să reprezinte Ministerul Apărării Naționale în contractele care se încheie cu toate cadrele militare din subordine.
(3) Comandanții/Șefii eșaloanelor superioare sunt împuterniciți să reprezinte Ministerul Apărării Naționale în contractele care se încheie cu toți comandanții/șefii structurilor militare subordonate nemijlocit.
 
Art. 15.
- (1) Cadrele militare transferate în cadrul Ministerului Apărării Naționale din cadrul altor instituții din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională, în termen de 10 zile lucrătoare de la data aprobării transferului, încheie cu acest minister contracte în care se preiau toate drepturile și obligațiile care decurg din contractele aflate în desfășurare la data transferului.
(2) Cadrelor militare transferate din cadrul Ministerului Apărării Naționale în cadrul altor instituții din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională li se transmit contractele aflate în desfășurare la instituția la care au fost transferate, în termen de 10 zile lucrătoare de la data aprobării transferului.
(3) Cadrele militare rechemate în activitate în cadrul Ministerului Apărării Naționale, în termen de 60 de zile de la data trecerii în rezervă din cadrul altor instituții din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională, în termen de 10 zile lucrătoare de la data încadrării, încheie cu acest minister contracte în care se preiau toate drepturile și obligațiile care decurg din contractele aflate în desfășurare la data trecerii în rezervă.

Art. 16. - În înțelesul prezentelor norme, prin numire în prima funcție de cadru militar în activitate se înțelege:
a) numirea ofițerilor absolvenți, cu diplomă de licență/inginer, ai instituțiilor de învățământ superior în funcții prevăzute în state- anexă la școlile de aplicație sau în funcții la unități, după caz;
b) numirea ofițerilor absolvenți ai anului IV al programelor de studii universitare, în cazul în care durata studiilor este mai mare de 4 ani, în funcții prevăzute în state-anexă la instituțiile militare care gestionează această categorie de personal militar;
c) numirea maiștrilor militari și a subofițerilor, absolvenți ai studiilor militare postliceale cu frecvență, în funcții la unități, în urma procesului de repartizare;
d) numirea ofițerilor, maiștrilor militari și a subofițerilor, absolvenți ai cursului de formare, în funcții la unități, în urma procesului de repartizare;
e) numirea ofițerilor, maiștrilor militari și a subofițerilor în funcțiile pentru încadrarea cărora au candidat la concursul pentru chemare/rechemare în activitate.
 
Art. 17. - Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezentele norme.
 
Sursa foto: Arhivă ZIUA de Constanta
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii