Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:13 16 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Salvaţi Copiii România investeşte peste 90.000 lei în maternitatea Cantacuzino

ro

14 Feb, 2012 23:25 367 Marime text

Bucureşti, 14 februarie 2012 Organizaţia Salvaţi Copiii România dă startul acţiunilor de investiţie a banilor strânşi în urma campaniei „Transformă 2% din impozitul pe venit în 100% viaţă pentru copii". Astfel, 2 incubatoare performante din Japonia au fost donate către maternitatea Cantacuzino din Bucureşti. Investiţia, în valoare de 90.300 lei, reprezintă 20% din suma netă strânsă în urma campaniei derulate în 2011.

Furnizarea aparatelor către maternitatea Cantacuzino a reprezentat o prioritate pentru Salvaţi Copiii România, deoarece aproximativ 13-14% din cei 2500 de copii îngrijiţi anual în această maternitate sunt prematuri.

"Supravieţuirea copiilor care se nasc înainte de termen şi reducerea mortalităţii infantile, care rămâne una dintre problemele dramatice ale României, sunt printre priorităţile Asociaţiei Salvaţi Copiii România. Atunci când am demarat programul "Fiecare copil contează", care vizează reducerea numărului de copii care mor din cauze prevenibile sau tratabile, am realizat că un sprijin urgent trebuie acordat maternităţilor. Pentru că mulţi dintre copiii care mor în primele luni de viaţă sunt născuţi prematur, ei au nevoie de îngrijire specială chiar în saloanele de nou-născuţi", a declarat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România.

"Prematuritatea apare la orice nou-născut cu vârsta de gestaţie mai mică de 37 de săptămâni. Unitatea noastră îngrijeşte copii cu vârsta de gestaţie mai mare de 24 de săptămâni. Rata prematurităţii este mai ridicată în spitalul Cantacuzino deoarece, fiind o maternitate de nivel 3, îngrijeşte şi nou-născuţi veniţi prin transfer de la alte spitale - în special din judeţul Călăraşi ", a punctat Dr. Adrian Crăciun, şef secţie neonatologie Maternitatea Cantacuzino.

Acţiunea caritabilă, la care au participat Gina Pârvu, Director Economic Spitalul Cantacuzino, Dr. Adrian Crăciun, şef secţie neonatologie Maternitatea Cantacuzino, Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România şi Adina Clapa, coordonator proiect, este doar primul pas al angajamentului Asociaţiei Salvaţi Copiii România pentru prevenirea mortalităţii infantile.

În viitor, Asociaţia are în vedere dotarea maternităţii din Adjud, judeţul Vrancea şi derularea mai multor programe de educaţie parentală, printre care: prevenirea sarcinilor la vârste fragede, îngrijirea nou-născuţilor şi nutriţia adecvată a mamei şi copilului.

Până în prezent, cu suportul GSK, Asociaţia Salvaţi Copiii România a sprijinit din punct de vedere nutriţional 1013 mame şi copii din comunităţile defavorizate, cu scopul prevenirii mortalităţii infantile în 16 localităţi din 5 judeţe ale României.

Despre campania 2%

Campania de redirecţionare a 2% din impozitul pe venit este parte a programului naţional de reducere a mortalităţii infantile "Fiecare copil contează!", implementat de Salvaţi Copiii din anul 2010.

În anul 2010, în cadrul campaniei 2%, Salvaţi Copiii a reuşit să strângă suma de 165.382 EURO, bani utilizaţi pentru a sprijini educaţional şi social peste 550 de copii din România.

Sub sloganul "Transformă 2% din impozitul pe venit în 100% viaţă pentru copii!", Salvaţi Copiii România a derulat în anul 2011 o campanie publică amplă, fondurile astfel colectate urmând a fi direcţionate către maternităţi şi saloane de nou-născuţi prematur.

Despre Organizatia Salvaţi Copiii România

Salvaţi Copiii România este o organizaţie neguvernamentală, de utilitate publică, non-profit care, din 1990 militează activ pentru drepturile şi protectia copilului în România.

Programele sunt adresate tuturor copiilor, cu o atenţie deosebită către cei aflaţi în situaţii dificile - copiii din comunităţile dezavantajate, copiii victime ale violenţei, exploatării prin muncă, traficului sau neglijării, copiii refugiaţi, copiii cu dizabilităţi etc. În cei 21 ani de activitate, peste 600.000 de copii au fost implicaţi în campaniile şi programele desfăşurate de Asociaţie.

Salvaţi Copiii România este membru al Save the Children International, cea mai mare organizaţie independentă din lume ce promoveaza drepturile şi protecţia copilului. Organizaţia cuprinde 29 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări.

Ti-a placut articolul?

Comentarii