Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:40 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mai ai o săptămână să te înscrii în concursul EcoPaparazzi

ro

21 Feb, 2011 23:00 627 Marime text

Bucureşti, 21 februarie 2011 - Concursul EcoPaparazzi, ediţia lunii februarie, intră pe ultima sută de metri. Dacă vrei să câştigi un aparat foto şi MP3 playere, te mai poţi înregistra în concurs pe www.ecopaparazzi.ro până pe 28 februarie. Înscrie-te cu fotografii sau filme în care ne arăţi cum respectă sau încalcă regulile protecţiei mediului cei din comunitatea ta, cum ar fi persoane surprinse aruncând deşeuri în locuri nepermise, acţiuni de ecologizare, idei sau lecţii pentru o viaţă eco. Câştigătorii vor fi desemnaţi în funcţie de numărul de voturi primite şi vor fi anunţaţi pe 8 martie 2011. Concursul este găzduit de portalul de comunicare www.ecopaparazzi.ro, dezvoltat în colaborare cu Trilulilu.ro şi cu sprijinul UPC Romania şi al Asociaţiei Environ.

Mai este o săptămână în care cei pasionaţi de ecologie se pot înscrie în ediţia lunii februarie a concursului EcoPaparazzi. Competiţia se desfăşoară în perioada 1 - 28 februarie 2011 pe platforma www.ecopaparazzi.ro, dezvoltată în colaborare cu Trilulilu.ro şi cu sprijinul UPC Romania şi al Asociaţiei Environ. La concurs se pot înscrie persoane de orice vârstă şi din orice localitate, care vor să atragă atenţia asupra felului în care este protejat - sau nu - mediul înconjurător în comunitatea lor.

Pentru a lua parte la concurs, doritorii pot încărca filmele sau fotografiile lor cu tematică eco pe portalul de comunicare www.ecopaparazzi.ro, în secţiunea „Concurs", sau pot trimite materialele pe adresa contact@ecopaparazzi.ro. Toate lucrările trebuie să fie însoţite de datele de contact ale concurentului, precum şi de detalii privind data şi locul unde au fost realizate.

Câştigătorii vor fi desemnaţi în funcţie de numărul de voturi obţinute şi vor fi anunţaţi pe 8 martie 2011.

Premiile concursului lunii februarie sunt:

Premiul I: Aparat foto digital
Premiul II: Player multimedia 2 GB
Premiul III: MP3 Player clipper 2GB

Noutatea acestei ediţii o constituie relansarea site-ului www.ecopaparazzi.ro, care se va reorganiza pentru a pune la dispoziţia utilizatorilor toate informaţiile necesare participării la concurs, într-o manieră cât mai accesibilă.

Se pot înscrie în concurs fotografii sau filme care surprind aspecte pozitive sau negative în legătură cu protecţia mediului în comunităţile locale: persoane surprinse aruncând deşeuri în locuri nepermise, exemple de acţiuni de ecologizare, idei sau lecţii pentru o viaţă mai prietenoasă faţă de natură etc. Lucrările înscrise în concurs la ediţiile anterioare au arătat cum sunt tăiaţi ilegal brazii pentru Crăciun, au surprins imagini cu deşeuri aruncate în zone nepermise sau cu defrişări care pun pădurile în pericol. Au existat şi mesaje pozitive, lucrările demonstrând şi felul în care se poate face educaţie ecologică celor mici sau punând la dispoziţia celor interesaţi idei eco pentru realizarea decoraţiunilor de sărbători.

Următoarea ediţie va avea loc în luna martie şi se va derula în cadrul caravanei de filme educative cu mesaj ecologic Guerilla Verde, editia a cincea.

"EcoPaparazzi.ro îşi propune să devină locul în care noi toţi putem aduce mărturii ale indiferenţei faţă de mediu, pentru dezvoltarea spiritului civic. Doritorii pot încărca fotografii şi filme la adresa www.ecopaparazzi.ro şi pot discuta între ei. Se urmăreşte activarea comunităţii eco în spaţiul online, datorită posibilităţilor extinse pe care acesta le oferă pentru promovarea unui mesaj responsabil faţă de mediul înconjurător." spune Nicoleta Talpeş, Managing Partner Media Image Factory, iniţiator Ecopaparazzi.

EcoPaparazzi este un proiect al agenţiei Media Image Factory. EcoPaparazzi îşi propune să devină o prezenţă online permanentă. Concursul EcoPaparazzi.ro se va desfăşura lunar, iar platforma va deveni un loc în care toţi cei interesaţi de protecţia mediului pot atrage atenţia asupra problemelor pe care le sesizează în comunităţile lor. Aici pot interacţiona, creând o comunitate cu o voce puternică - o comunitate care, treptat, să poată provoca autorităţile la depistarea celor mai eficiente soluţii pentru a trata problemele de mediu.

Contact presă:

Adina Tecărău
Project Manager

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii