Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:57 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Eleganţă, rafinament şi artă la Valentine's Day Charity Ball

ro

03 Feb, 2012 13:47 1162 Marime text

3 februarie 2012. Sâmbătă, 11 februarie, la Hotel Pullman World Trade Center va avea loc Valentine's Day Charity Ball 2012, ediţie jubiliară care marchează 10 ani de activitate ai fundaţiei Blue Heron. Evenimentul va fi o gală a generozităţii, frumuseţii, eleganţei şi bunului gust. Fundaţia Blue Heron a pregătit invitaţilor săi momente de excepţie, prezentări de ţinute de lux şi bijuterii unicat.

Vestimentaţiile exclusiviste şi creaţiile celor mai talentaţi bijutieri vor fi puse în valoare de finalistele competiţiei Miss Universe România. Familiarizate atât cu lumina reflectoarelor, cât şi cu susţinerea cauzelor societăţii civile prin activităţi de voluntariat, tinerele s-au implicat activ în organizarea momentelor dedicate modei care vor face parte din programul Valentine's Day Charity Ball.

Valentina Ionescu, vedetă TVR, îşi aduce contribuţia şi la această ediţie, ca în fiecare an, atât la organizarea galei, cât şi în calitate de prezentator, ea fiind gazda invitaţilor în seara de 11 februarie.

„Sunt mândră să fac parte din echipa de organizare a Valentine's Day Charity Ball şi să prezint balul pentru cea de a cincea oară. Am remarcat schimbarea pe care activitatea fundaţiei o aduce în viaţa tinerilor dezavantajaţi din România, iar asocierea Organizaţiei Miss Universe România cu acest proiect contribuie la schimbarea mentalităţii potrivit căreia frumuseţea este incompatibilă cu inteligenţa şi implicarea reală în cauzele societăţii civile. Atât la nivel personal, cât şi prin intermediul Miss Universe, susţin demersurile fundaţiei şi mulţumesc fondatorilor Blue Heron pentru faptul că au investit un milion de dolari în educaţia tinerilor dezavantajaţi din România"a declarat Valentina Ionescu, Director Executiv al Organizaţiei Miss Universe România şi prezentator TVR.

Iubitorii de artă vor avea oportunitatea de a achiziţiona piese din colecţii exclusiviste oferite în cadrul Valentine's Day Charity Ball de către Artmark, partener al evenimentului şi în anul 2012.

Andreea Marin Bănică, laureată a distincţiei Forget-Me-Not pentru anul 2012, va fi prezentă la eveniment şi se alătură pe această cale cauzei umanitare susţinută de fundaţia Blue Heron.

De la colecţii de artă exclusiviste la prezentări de modă şi momente muzicale oferite de artişti de renume, oaspeţii Valentine's Day Charity Ball vor avea şansa şi în acest an să se bucure de un întreg spectru al eleganţei, rafinamentului şi frumuseţii. Prin prezenţa şi susţinerea oferită de participanţi, Fundaţia Blue Heron va oferi 50 de burse universitare suplimentare în anul următor. Până în prezent, programul de burse universitare Blue Heron a sprijinit 160 de tineri provenind din centrele de plasament din România, 60 dintre aceştia fiind în prezent absolvenţi şi aflându-se la începutul unor cariere promiţătoare.

Contact: Irina Nicoleta Scarlat, PR Manager | irina@akcees.com | 0720 034 031

Despre Fundația Blue Heron http://www.blueheronfoundation.org/

Înființată în anul 2002 la Los Angeles, Fundația Blue Heron oferă cel mai complex program de burse universitare tinerilor abandonați sau orfani din România, care include acoperirea taxelor de școlarizare, bani de buzunar, susținerea participării la cursuri de dezvoltare personală și profesională şi un program inovator de mentorat și voluntariat.

Programul de Burse Universitare Blue Heron se derulează în colaborare cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Direcţia Generală Protecţia Copilului. Pentru mai multe informaţii - http://www.copii.ro/content9421.html?id=79

Fundația Blue Heron este una dintre puținele organizații non-guvernamentale din România ai cărei fondatori acoperă toate costurile administrative. Astfel, donațiile și contribuțiile financiare ale susținătorilor sunt folosite integral pentru burse. Dintre cei 160 studenți beneficiari 46 au absolvit deja și se află la începutul unor cariere promițătoare.

Înainte de înființarea Programului de Burse Universitare în anul 2005, între 2002-2005, Fundația Blue Heron, în colaborare cu DGASPC din diferite zone ale țării, a investit $200.000 în angajarea de referenţi educaţionali adiţionali în cadrul centrelor de plasament, în construirea unor locuri de joacă, precum și în programe pentru copii instituționalizați sau bolnavi în fază terminală.

Programul de burse universitare şi transformare personală al Fundaţiei Blue Heron este replicat în Bosnia şi în prezent Fundaţia conduce tratative pentru posibila replicare a programului şi în alte ţări ale lumii.

Până în prezent, Fundația a strâns 1.000.000 de dolari de la 730 de donatori din Statele Unite și România şi a motivat 300 de voluntari sa se implice in activitățile fundației, aceştia efectuând peste 10000 ore de volunariat care au avut impact semnificativ asupra dezvoltării personale şi profesionale a 2860 de copii orfani și abandonați.

Susţinătorii principali în ultimii 5 ani: Anastasia Beverly Hills, AutoKlass Group, Carrefour, Cellini, CertInvest, Class Living, CocaCola, Cris-Tim, Debenhams, Diverta, EuroJet, Eva Culture, Fundaţia Dinu Patriciu, Gett's Salons, Marsh România, Maseratti, Mercedes, Merchants Bank of California, NetJets, NNDKP, Optim Consulting, Pictet Banque, Powerstorm, Rafael & Son Diamonds, Raiffeisen Bank, Residence Hotels, Romanian International Bank, RTC Holding, Seeds for Success, Shakti Holistic Health and Wellness, SIM Plus, Sinclea, SOCAR, Sunseeker Yachts, tetatet.ro, TransAir, Unirea Medical Center şi Universitatea Româno-Americană.

Parteneri VDCB 2012: Hotel Pullman, Artmark, Organizatia Miss Universe România, If Magic, Leo & Leo, Akcees Education, Marbo Trading, Gett's, Make up by Cristian Buca

Parteneri media VDCB 2012: Cocor Media Channel, Revista Tango, Luxury Magazine, Photo Magazine, Business Review, Business Woman, Beau Monde, The Investor, Marie Claire, Lume Buna, Romania Pozitivă, Business Cover, Business Live, WebPR, Metropotam, Afterhours.ro, VIPStyle.ro, 121.ro, Amelie.ro, Realitatea.net, BestMusic.ro, Kudika, Ziare.com, tetatet.ro.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii