Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:22 24 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constelatia Oamenilor Buni s-a imbogatit cu 450 de stelute

ro

16 Oct, 2012 21:08 528 Marime text

Patru sute cincizeci de elevi si-au inscris numele in Constelatia Oamenilor Buni, participand la evenimentele caritabile organizate de Fundatia World Vision Romania la Constanta, in cadrul Saptamanii Mondiale a Spatiului Cosmic.

Cu sprijinul acestora si a sponsorilor locali, s-a strans suma de 10.380 de lei, care va ajuta 15 tineri seropozitivi din Medgidia, beneficiari ai proiectului «Impreuna pentru viitor» derulat de fundatia World Vision Roamania, sa aiba o viata mai buna.

Fara implicarea partenerilor - Consiliul Judetean Constanta, Inspectoratul Scolar Judetean Constanta, Complexul Muzeal de Stiinte ale Naturii, Colegiul National "Mircea cel Batran" si a Agentiei Spatiale Romane, acest frumos eveniment pentru copii nu ar fi avut loc.

Si a fost frumos, educativ, distractiv si caritabil, nu numai pentru copii, dar si pentru parinti, dupa cum multi dintre adultii insotitori ne-au declarat.

Participantii inca mai comenteaza despre cele doua zile pline de distractie din weekend, pe care le-au petrecut impreuna cu Fundatia, la Planetariul din Constanta. Fie ca au alergat la mini-crosul Extraterestrilor, au participat la concursul de astronomie, la dezbaterea stiintifica sau pur si simplu, doar la petrecere, copiii si parintii s-au distrat de minune, au servit dulciuri din belsug si au plecat acasa cu dorinta de a participa la Saptamana Mondiala a Spatiului Cosmic 2013.

La mini-crosul extraterestrilor au alergat 105 copii. Acestia au fost impartiti pe doua categorii de varsta si au zburat prin incinta curtii Complexului Muzeal de Stiinte ale Naturii Constanta, ca vantul si ca gandul, desi... s-a dorit a fi un cros! Castigatorii se numesc Madalin Boldea si Alexandra Coada.

Cursul de astronomie a reunit in sala Planetariului, 35 de elevi din clasele V-VIII, de la sase unitati de invatamant constantene. Marele premiu si cupa Astro 2012 au fost castigate de eleva Teodora Oașe, eleva a Liceului Teoretic "Ovidius", pe locurile II si III clasandu-se elevii Grigore Leon Ratiu - scoala "Ion Jalea" si Adriana Ungureanu - Liceul Teoretic "Ovidius".

"Nu ne asteptam la o prezenta asa de numeroasa la concursul de astronomie. Initial, s-au inscris doar 18 elevi, dar numarul lor s-a dublat pana la inceperea competitiei. Copiii au fost pregatiti si foarte implicati. Cei mai emotionati au fost parintii, invitati si ei in sala Planetariului sa asiste la concurs. Jurizarea a fost realizata de doamna profesor de fizica Narcisa Topor, coordonatorul cercului de astronomie pentru copii "Tomis", doi elevi, olimpici la astronomie, un reprezentant al fundatiei World Vision Romania si subsemnata. Dupa premierea oficiala, participantii s-au distrat la maxim, le-a placut mascota si au dansat cu ea, s-au simtit bine", a declarat Constanta Diamandi, muzeograf la sectia Planetariu si partener in organizarea Saptamanii Mondiale a Spatiului Cosmic 2012.

"Evenimentul s-a bucurat de un mare succes si am primit solicitarea, atat din partea copiilor dar mai ales a parintilor si a cadrelor didactice, sa il organizam si anul viitor. Faptul ca elevii au luat contact, unii pentru prima data, cu astronomia si cu Planetariul, a fost un lucru deosebit de interesant si instructiv pentru ei. In plus, concursurile le-au permis sa isi verifice cunostintele iar dezbaterea stiintifica despre statia orbitala proiectata de un grup de elevi ai Colegiului National "Mircea cel Batran" a suscitat un mare interes si a starnit gustul copiilor pentru lucrul in echipa in cadrul proiectelor stiintifice. Muzica, prajiturile si mascota Extratery au fost elementele care au dat tonul distractiei si au intretinut-o. Douazeci de voluntari World Vision au contribuit timp de trei zile la buna desfasurare a activitatilor, fiind cei mai buni animatori pe care si-i poate dori cineva. Sunt multumita ca totul a iesit bine, ca toata lumea s-a simtit bine si banii stransi ne vor ajuta sa sustinem tinerii seropozitivi in nevoie", a declarat Isabela Stefan-Iorga, specialist marketing si comunicare World Vision Romania - Biroul Zonal Constanta.

Sponsorii evenimentelor: Cofetaria Angelo, SC Sultan Prodimpex SRL, Hotel Vera, jucarii Noriel, Sc Stelian, designer Liliana Cornila de la Casa de Moda „Licor". Parteneri media: TV Neptun, Radio Constanta si evenimente-constanta.ro

Pentru mult mai multe fotografii, va invit sa accesati pagina: http://www.facebook.com/?ref=tn_tnmn#!/SaptamanaMondialaASpatiuluiCosmicConstanta

World Vision este o organizaţie crestină, care desfăşoară programe de intervenţie umanitară de urgenţă, de dezvoltare şi advocacy punând în centrul activităţii bunăstarea copilului. Organizaţia se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile si comunităţile, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptãtii. Inspiraţi de valori creştine, lucrăm cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasã, etnie sau gen.

World Vision România este o organizaţie parteneră a World Vision International, prezentă în peste 100 de ţări din întreaga lume. De mai mult de 20 ani dezvoltăm în România programe în peste 200 de comunităţi rurale din 8 judeţe. De-a lungul timpului am oferit sprijin pentru mai mult de 350.000 de copii si adulţi. . In 22 de ani de prezenta in Romania au ajutat peste 350.000 de copii si adulti, in 200 de comunitati din 8 judete.

Prin activităţi de reintegrare familială, dezvoltare comunitară, proiecte medicale, programe de educaţie şi dezvoltare economică, asistenţă umanitară în cazul situaţiilor de urgenţă, stimulăm o atitudine activă şi implicarea în schimbarea condiţiei de sărăcie din România, având în centrul atenţiei bunăstarea copilului.

Ti-a placut articolul?

Comentarii