Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:31 13 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Avocaţii D&B David şi Baias obţin o decizie de referinţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în procedura de acordare a dobânzilor fiscale pentru Rafinăria Steaua Română

ro

13 Jul, 2012 01:17 455 Marime text

Bucureşti, 12 iulie 2012. După un parcurs de mai bine de 3 ani, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat câştig de cauză Rafinăriei Steaua Română, asistată de avocaţii D&B David si Baias, recunoscând îndreptăţirea acestui contribuabil de a beneficia de dobânzi pentru nerambursarea de către organul fiscal în termenul legal a sumelor datorate cu titlu de TVA.

„Această decizie este definitivă şi irevocabilă şi reprezintă un moment de referinţă în relaţia dintre contribuabil şi autorităţile fiscale în România, instanţa supremă recunoscând astfel îndreptăţirea clientului nostru, Rafinăria Steaua Română, de a primi de la ANAF dobânzi penalizatoare pentru nerambursarea la termen a TVA", a declarat Dan Dascălu, Partener, D&B David şi Baias, liderul echipei de litigii fiscale şi coordonatorul echipei de avocaţi implicată în acest dosar.

În urmă cu aproape 4 ani, ANAF a respins cererea rafinăriei de rambursare a TVA, emiţând apoi o serie de alte acte nelegale împotriva societăţii, toate acestea fiind irevocabil şi în integralitate anulate cu ajutorul avocaţilor D&B David şi Baias. După pronunţarea hotărârilor judecătoreşti prin care instanţele de judecată au constatat că sumele TVA ar fi trebuit rambursate, societatea a solicitat acordarea de dobânzi ca echivalent al lipsei de folosinţă a banilor, ceea ce a generat un nou litigiu cu organele fiscale.

Pe toată durata celor 3 ani în care s-a desfăşurat litigiul referitor la dobânzi, avocaţii implicaţi în proiect au alocat un volum amplu de muncă, speţa prezentând un înalt grad de complexitate atât prin prisma aspectelor de drept substanţial, cât şi al celor de drept procedural, avocaţii D&B David şi Baias redactând un număr impresionat de documente privind interpretarea legislaţiei naţionale şi europene, precum şi pentru prezentarea practicii judiciare relevante.

Hotărârea pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este una de referinţă, atât prin prisma faptului ca este printre primele hotărâri irevocabile pronunţate în materia dobânzilor, cât şi prin aceea că aduce o contribuţie semnificativă la clarificarea interpretării şi aplicării corecte a legislaţiei fiscale din România.

Echipa de avocaţi care a asigurat succesul acestui caz a fost compusă din Ana Maria Lungu şi Andreea Cojocaru, avocaţi specializaţi în litigii fiscale, coordonatorul echipei fiind Dan Dascălu.

Despre D&B David şi Baias:

D&B David si Baias este societatea de avocaţi corespondentă a PwC România, fiind integrată în reţeaua societăţilor de avocaţi corespondente PwC, care cuprinde mai mult de 2.000 de avocaţi în 75 de jurisdicţii,.

D&B David şi Baias este o societate de avocatură pentru afaceri. Echipa D&B David şi Baias oferă un pachet complet de soluţii integrate, novatoare şi pragmatice clienţilor multinaţionali şi locali, în următoarele domenii: societăţi comerciale şi grupuri de societăţi; fuziuni, achiziţii şi restructurări; proprietăţi imobiliare; relaţii de muncă; servicii financiare şi pieţe de capital; concurenţă şi ajutoare de stat; proprietate intelectuală; protecţia consumatorului şi a datelor cu caracter personal; litigii fiscale şi comerciale. De asemenea, D&B este specializată în domeniile farmaceutic şi IT&Telecom, furnizând soluţii specifice pentru societăţile din aceste industrii.

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii